Care este soluția propusă de către Președintele PSD Giurgiu, Marian Mina, pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă DGASPC –ul…

1
1420

Am avut, la finele săptămânii ce tocmai s-a încheiat, un dialog cu președintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina, dialog ce a vizat câteva subiecte sensibile în plan politic și administrativ, la nivel local.

Unul dintre subiecte a vizat, evident, rezultatul controalelor din Centrele instituționalizate pentru persoane vârstnice, persoane cu dizabilități și copii aflați în plasament.

„Ce control real poate avea un președinte de Consiliu Județean asupra unei astfel de instituții mamut, căreia îi sunt alocate sume extrem de mari și implicit asupra modului de distribuire a acestor sume, fără a neglija în același timp calitatea umană a angajaților acesteia” – întreba retoric liderul social democraților giurgiuveni.

Consider că, la nivel national, Consiliile Județene sunt depășite atunci când este vorba despre DGASPC-uri. De aceea consider că aceste instituții nu au de ce să fie în subordinea Consiliilor Județene. Ele ar trebui subordonate ori Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ori să se înființeze o Agenție cu competențe speciale. Nu poate un Președinte de CJ să gestioneze situația, plus că peste 55% din bugetul unui Consiliu Județean este direcționat către DGASPC-uri, iar eu consider că sumele sunt uriașe. Sunt foarte mulți bani pe care un președinte de Consiliu nu poate să îi controleze, indiferent cine ar fi acesta – a mai precizat președintele PSD Giurgiu.

Fiind subiectiv, aș afirma că situația din Centrele instituționalizate, ar fi fost aceeași cu cea constatată de organele de control, la Giurgiu, indiferent cine era președinte.

Din fericire, așa cum am constatat, în centrele din județul Giurgiu nu se regăsesc condiții inumane, ca în cazul celor din Voluntari… Sunt probleme care pot fi remediate… Unele deja au fost rezolvate, aspecte de ordin administrativ, centrele nefiind la standardele la care ar trebui să fie… În concluzie, au fost constatate aspecte, în special legate de dotare. Ceea ce s-a întâmplat la București, în Voluntari, nu o să se regăsească însă la Giurgiu, nici în căminele destinate seniorilor și nici în centrele pentru copii.

La Giurgiu nu se poate discuta, nici în trecut și nici in prezent, despre acte de tortură sau tratamente umilitoare ale beneficiarilor – a mai precizat Marian Mina care ne-a demonstrat astfel că un politician poate fi vertical și că poate analiza acest caz cu multă obiectivitate, fără înverșunare politică, deși ne aflăm înaintea alegerilor, iar tentația liderilor partidelor de a aduce acuze și a critica adversarii politici este foarte mare.

(Jurnal)