30.000 de copii, din 200 de şcoli şi grădiniţe din 10 judeţe – Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Olt, Tulcea şi Vâlcea – sunt implicaţi în derularea celei de-a treia ediţii a proiectului educaţional „Igiena acasă şi la şcoală”, program ce se bucură de sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, graţie impactului pe care proiectul educaţional îl are pe termen lung asupra generaţiilor de copii. În ceea ce priveşte respectarea normelor de igienă şi menţinerea sănătăţii, societatea românească este una vizibil anacronică. Vulnerabili în faţa acestor riscuri sunt copiii, motiv pentru care existenţa unui program care să îi educe şi responsabilizeze este deosebit de importantă. „Fiecare ediţie a campaniei Igiena acasă şi la şcoală este o dovadă că acest gen de proiecte au un impact social puternic şi durabil, că pot fi mult îndrăgite atât de copii, cât şi de cadre didactice şi părinţi. Suntem foarte plăcut impresionaţi de seriozitatea şi devotamentul  cu care se implică aceşti copii; au o forţă creatoare admirabilă şi credem, sincer, că putem oricând învăţa de la ei. Privindu-i, ne convingem că proiectul este unul foarte valoros.  Alături de Ministerul Educaţiei, avem încrederea că, peste ani, eforturile noastre vor fi meritat, că vom fi participat la educarea unor generaţii responsabile”, spune Diana Stan, SBM HHC la Unilever South Central Europe. Educaţia despre igienă este foarte importantă în rândul copiilor, deoarece la vârsta fragedă este cel mai uşor să deprindă obiceiuri corecte în ceea ce priveşte igiena personală şi colectivă. Părinţii şi profesorii joacă un rol important în transmiterea acestora, ajutând astfel la diminuarea riscului de îmbolnăvire. “Este esenţial să ne învăţăm copiii să respecte regulile elementare de igienă; în felul acesta îi putem feri de un număr mare de afecţiuni serioase, cum sunt hepatita A sau afecţiunile gastro-intestinale care, din păcate, apar destul de frecvent la vârsta copilăriei. În plus, le formăm deprinderi corecte, pe care le vor aplica şi ca oameni adulţi”, spune Dr. Corina Zugravu, Medic Primar Igienă şi Alimentaţie, Institutul de Sănătate Publică Bucureşti.

În premieră, în cea de-a treia etapă a proiectului „Igiena acasă şi la şcoală” (www.zeromicrobi.ro) sunt invitaţi să participe şi copii din ciclul gimnazial (10-14 ani), cerinţele fiind special dezvoltate pentru nivelul lor de vârstă şi de cunoştinţe. Având în vedere nivelul implicării copiilor din clasele I-IV şi materialele extrem de creative pe care aceştia le-au realizat, trecerea către o nouă grupă de vârstă a venit ca un pas normal în dezvoltarea proiectului.  Una dintre principalele iniţiative ale ediţiei din acest an este crearea unei legături mai strânse între copii, cadre didactice şi părinţi, aceştia din urmă având un rol deosebit de important în educarea şi responsabilizarea celor mici. Astfel, invitaţia adresată părinţilor de a lua parte la activităţile propuse, este o încercare de a-i implica activ şi conştient în creşterea proprilor copii. Tot pentru părinţi, Domestos a deschis o secţiune separată pe site-ul www.zeromicrobi.ro, pentru a-i putea încuraja şi susţine pe copii pe tot parcursul desfăşurării campaniei. În această nouă etapă, este propusă şi o nouă metodă educativă, respectiv transmiterea cunoştinţelor de la elev la elev. În acest fel, se asigură un mediu de lucru interactiv în care creşte implicarea copiilor şi care ajută la determinarea abilităţilor de lider în cadrul grupului, precum şi responsabilizarea de a duce la bun sfârşit sarcinile de lucru. Caracterul competitiv al acestei campanii are rolul de a-i motiva pe copii, de a-i stimula să  interacţioneze sănătos în cadrul echipelor lor şi de a le crea caractere puternice şi încrezătoare.

JGR