Deşi, la prima vedere, o şedinţă de consiliu la ţară ar putea părea o banalitate, o formalitate, în care cei câţiva consilieri se întâlnesc, citesc două-trei hârtii, ridică mâna şi votează, în ultima perioadă, tot mai multe consilii locale din comunele judeţului demonstrează că o astfel de şedinţă poate fi de-a dreptul „palpitantă”. Printre aceste comune se numără şi Malu, unde şedinţele de consiliu se transformă, aproape de fiecare dată, în scandal. Aşa s-a întâmplat şi la începutul săptămânii, când seara, de la ora 20, a fost convocată o şedinţă extraordinară. Singurul punct aflat de ordinea de zi: rectificarea bugetului local cu suma de 20.000 de lei, bani pe care primarul Ion Mârzac propunea consilierilor să îi adauge celor 60.000 de lei deja alocaţi lucrărilor de reparaţii şi renovare a Căminului Cultural. Numai că o parte din consilieri au fost categoric împotriva iniţiativei primarului, pentru că nici cei 60.000 de lei deja alocaţi nu au fost cheltuiţi. Mai mult decât atât, pentru lucrările de la Cămin nu există nici măcar un deviz orientativ, care să arate la ce valoare se ridică lucrările şi nici nu a fost organizată o licitaţie. Răspunzând acestor acuze, primarul a afirmat, însă, că un astfel de deviz ar exista, dar „este la domnul… care nu este acum aici”. În privinţa licutaţiei, acelaşi primar susţine că ar fi dat anunţ pe siteul specializat, însă nu s-ar fi înscris nicio firmă, tocmai pentru că „suma de 60.000 de lei este prea mică”. Evident, spiritele s-au încins, s-a ajuns la acuzaţii politice, de genul „a început campania electorală” – aşa cum, de altfel, se întâmplă tot mai des la Malu – şi, în final, pentru că are majoritatea în Consiliul local, primarul Ion Mîrzac şi-a atins scopul, cei şase consilieri PSD votând pentru alocarea celor 20.000 de lei lucrărilor de la Căminul Cultural. Rămâne de văzut dacă nu cumva şi această sumă se va dovedi insuficientă, necesitând – de ce nu? – o altă suplimentare…