Potrivit unui comunicat al  A.N.O.F.M, începând cu data de 6 octombrie 2011, în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă funcţionează serviciul de call-center, ce se adresează persoanelor care doresc informaţii despre noile reglementări privind piaţa muncii din Spania, precum şi celor care lucrează în această ţară. Serviciul funcţionează de luni până vineri, între orele 09.00- 21.00 (ora României), iar apelurile vor fi preluate de specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Sesizările, eventualele abuzuri şi/sau încălcări ale legii, primite de operatori, vor fi semnalate imediat autorităţilor spaniole, prin intermediul ataşatului pe probleme de muncă şi sociale din cadrul Ambasadei României la Madrid. Serviciul poate fi apelat din Spania, la numărul de telefon: 0034-91.343.33.00  şi din România, la telefon : 021- 9256. Apelurile sunt taxate cu tarif normal pentru convorbiri naţionale din orice reţea fixă sau mobilă. Ideea înfiinţării acestui serviciu vine ca urmare a confuziilor ce persistă în ceea ce priveşte restricţiile de pe piaţa muncii din Spania; astfel, conform autorităţilor ANOFM,  oficialii de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au cerut clarificări autorităţilor spaniole, făcând următoarele precizări: muncitorii români, care de acum încolo vor să obţină un contract de muncă sezonier, în special în agricultură, trebuie să primească autorizaţie de muncă temporară, stabilită  pe durata contractului. Aceşti angajaţi nu au nevoie de autorizaţie de muncă pentru un an de zile. Angajatorul trebuie să îndeplinească cerinţele impuse de lege, pentru a i se acorda autorizaţia de muncă pentru angajarea cetăţeanului român. Obţinerea unei autorizaţii de muncă în Regimul Agrar este de 45 de zile, iar în Regimul General de 3 luni de zile. De asemenea, membrii de familie care trăiesc în Spania pot obţine un contract de muncă, fără să aibă nevoie de un permis de muncă. Asta înseamnă că dacă unul dintre părinţi este angajat sau şomer, toţi ceilalţi membri ai familiei trebuie protejaţi: soţul, soţia, copiii sub 21 de ani, dar şi cei peste 21 de ani, aflaţi în întreţinerea cetăţeanului român cu liber acces pe piaţa muncii, nu au nevoie de permis de muncă. Dreptul nu se aplică părinţilor, fraţilor şi nepoţilor.

Muncitorii autonomi nu au nevoie de permis de muncă. Este vorba aici, în special, de românii care lucrează în construcţii şi agricultură şi care îşi plătesc singuri toate cotizaţiile la stat. Mulţi dintre aceştia obişnuiesc să îşi retragă actele de la oficiile de muncă pe perioada vacanţei, ca să nu mai achite taxe. Aceşti români nu sunt vizaţi. Studenţii, care nu sunt membrii de familie şi care sunt înscrişi la burse sau lucrează la diferite proiecte de cercetare, se află legal pe teritoriul Spaniei, dar nu figurează în căutarea unui loc de muncă sau nu sunt înscrişi la şomaj, au nevoie de un permis de muncă, dacă doresc să se angajeze. Autorităţile îi sfătuiesc pe muncitorii care se consideră nedreptăţiţi să ceară funcţionarilor spanioli un punct de vedere scris. Oficialii români continuă să atenţioneze Departamentul Juridic al Ministerului Muncii din Spania, ori de câte ori funcţionarii încalcă regulamentul. Principalul lucru avut în vedere este protejarea românilor care lucrează pe teritoriul Spaniei. Toţi cei care observă situaţii de abuz trebuie să sesizeze imediat cazurile la Ambasada României din Spania.

JGR