1479-puscarie

   Miercuri, 30 Martie ,  la sediul Penitenciarului Giurgiu s-a desfășurat o activitate de informare pe tema modalităților de prevenire a faptelor de corupție în administrația penitenciară.

          La activitate au participat cadre cu funcții de conducere din Penitenciarul Giurgiu, iar prezentarea a fost realizată de către specialiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu.

          Tematica prezentată a cuprins bunele practici privind managementul riscurilor de corupție regăsite la nivelul structurilor M.A.I. și adoptarea acestora la specificul muncii din penitenciar.

          Totodată, problematica prezentată a mai vizat organizarea și funcționarea Direcției Generale Anticorupție, precum și prezentarea unor cazuri instrumentate la nivelul acestei instituții.

          Activitatea se înscrie în contextul cooperării dintre cele două instituții în domeniul prevenirii și combaterii faptelor de corupție, urmând ca acest gen de activități sa continue și cu lucrătorii cu funcții de execuție.

(Jurnal)