După ce marţi, Consiliul Judeţean aproba, într-o şedinţă extraordinară, întrunită de urgenţă, un nou buget propriu, pentru ca angajaţii să-şi poată lua salariile, iar celelalte activităţi să se poată desfăşura normal, Direcţia de Finanţe şi-a bătut, din nou, joc de contabilii şi casierii de la CJ şi instituţiile subordonate. Mai exact, miercuri dimineaţa, când aceştia  s-au prezentat cu ordinele de plată, nimeni nu i-a băgat în seamă, deşi Direcţia de Finanţe nu a comunicat oficial că ar fi probleme cu acest nou buget. Enervaţi de această situaţie, dar şi disperaţi că nici acum nu-şi pot primi salariile, angajaţii de la CJ, dar şi cei ai instituţiilor subordonate, au luat cu asalt Direcţia de Finanţe, cerându-şi drepturile. Ei au intrat în sediul instituţiei şi au solicitat o discuţie cu directoarea Velican; după mai bine de o oră de aşteptare, când au văzut că sunt, în continuare, ignoraţi, au urcat la biroul directoarei, unde – surpriză – i-au găsit pe subprefectul Lucian Dumitru şi pe liderul PDL, Marin Anton! Asta i-a iritat şi mai tare, mai ales că subprefectul le-a spus, senin, că „nu s-a vrut să se dea salariile!” Şi mai mult i-a iritat, însă, Marin Anton, pe care l-au „luat la rost”, întrebându-l de ce i-a lăsat fără salarii…. Pentru că nu a fost în stare să dea un răspuns concret, după numeroasse bâlbâieli şi încercări de a-i convinge pe protestatari că nu el este de vină pentru toată această situaţie, până la urmă, Anton a fost, pur şi simplu, gonit… Şi a plecat, „cu coada între picioare”… Văzându-se „încolţită” şi rămasă fără niciun sprijin, directoarea Velican nu a mai avut încotro şi a acceptat o discuţie cu directorii instituţiilor subordonate CJ şi cu şefii serviciilor de specialitate din CJ. După această discuţie, directorii au declarat că au fost, în continuare, jigniţi şi „aburiţi”, dar că juristul Direcţiei de Finanţe a recunoscut că oamenii au perfectă dreptate şi că, din punct de vedere legal, nu există niciun motiv ca liniile de credit să nu fie deschise. În final, sub presiunea protestatarilor, Direcţia de Finanţe a început să facă decontările, astfel că oamenii şi-au putut lua salariile….

Cristina MOISE