Atenție giurgiuveni! Din 2 mai Primăria Giurgiu demarează lucrările pe bulevardul CFR! Vezi când se închide circulația pe Bulevardul 1907…

0
4402

Lucrările din cadrul proiectului aferent coridorului central se extind

Începând cu data de 2 mai va fi demarată execuția lucrărilor pe bulevardul CFR, în prima etapă prin frezarea stratului de asfalt existent, operațiune ce va fi executată fără închiderea totală a traficului rutier.
Miercuri, 3 mai, lucrările vor continua cu spargerea betonului existent și cu nexcavații până la cota prevăzută în documentația tehnică.
De asemenea, în perioada 2 – 3 mai, pe bulevardul 1907 va fi așternut primul strat de mixtură asfaltică, operațiune ce presupune închiderea traficului rutier în perioada menționată, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Mircea cel Bătrân și cea cu b-dul I. C. Brătianu.

Pentru a nu fi afectată activitatea utilajelor și pentru a fi evitate blocajele sau evenimentele nedorite, Primăria Municipiului Giurgiu face un apel la înțelegerea locuitorilor din zonă, rugând participanții la traficul auto, să folosească rute alternative.

Pe această cale Municipalitatea face  apel și la înțelegerea locuitorilor și operatorilor economici din zonă, pentru a înțelege situația mai puțin confortabilă, creată.

(jurnal)