Postul cel Mare sau postul ”cel mai greu”

Pentru creștinii ortodocși din toată țara de luni 18 martie începe  cel mai important, lung şi mai aspru dintre cele patru posturi ale Bisericii Ortodoxe, numit și Postul cel Mare,  urmând a se încheia în ziua de 5 mai,  când cu toții vom  sărbători  Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Acest post de 40 de zile a fost ţinut de Mântuitorul nostru  înainte de începerea activităţii sale mesianice.  Acest interval de 40 de zile a Postului Paştilor  este bazat pe o veche tradiție testamentară conform căreia Potopul a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi,  trebuind să spele Pământul de păcate și tot cifra 40 semnifică  anii în care evreii au fost obligați să mânânce  mană în pustie, înainte de a ajunge la pământul făgăduinţei.  Moise a stat la rândul său pe munte timp de 40 de zile pentru a primi Legea de la Dumnezeul nostru iar  ninivitenii au postit alte 40 de zile pentru a se pocăi, în timp ce Iisus a postit pe munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii sale publice.

Ce spune istoria despre ”ajunare”

Până în sec. III, durata şi felul postirii au fost diferite , nicidecum uniforme peste tot.  Conform mărturiilor  la acel timp unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment. Pe atunci postul era mult mai aspru decât astăzi. Toate zilele erau de ”ajunare”, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură până în ceasul al nouălea din zi, spre seară. Exceptate de la ajunare erau doar zilele de sâmbătă şi duminică.   Ultima dintre cele şapte săptămâni de post deplin, adică săptămână dintre Florii şi Paşti, este cea a Sfintelor Patimi, adică Paştile Crucii sau al suferinţei Domnului.

Cum trebuie să postim

Tradiția Bisericii spune în cursul Postului Mare se posteşte în felul următor: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna I) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă, de asemenea, la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor, se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin). Toate aceste zile scutite de post sunt cunoscute şi însemnate în calendar cu termenul de „zile de harţi”, adică de dezlegare sau de înlăturare a postului.

Postul de mâncare trebuie însoțit  de milostenie și respect

Odinioară, chiar şi legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele din acest timp. Postul de alimente este însă fără efect dacă nu este însoţit de milostenie, bunătate, iubire, răbdare şi respect, spun preoții.   Postul Paştilor este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, la care are tot durata de 40 de zile, însă nu începe luni, ca la ortodocşi, ci în miercurea numită a Cenuşii (Dies Ceneris), pentru că în această zi se practică presărarea cenuşii pe creştetul capului (rest din ceremonialul penitenţei publice din vechime, moştenit de la evrei). Catolicii dezleagă postul în duminicile Păresimilor, când mănâncă „de dulce”.

Cine face excepție de la postit

Unele derogări sau ”pogorăminte” de la regula postului se fac şi în legătură cu anumite categorii de credincioşi (Biserică și Cult  pe înţelesul tuturor” de Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA).  În această privinţă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărăt, încă din 1956, următoarele pogorăminte:

1. Copiii până la vârsta de şapte ani sunt scutiti de obligaţia postului, având în vedere că pentru o sănătoasă dezvoltare, trebuie să mănânce orice fel de hrană.   2. Copiii între 7-12 ani şi credincioşii de toate vârstele care au suferinţe şi debilităţi trupeşti, pot consuma peşte, icre, ouă, lapte şi toate produsele lui, în toate zilele de miercuri şi vineri sau în zile de post, cu excepţia unor zile care sunt consemnate ca atare în calendar (prima şi ultima săptămână a Postului Paştelui şi al Crăciunului, Postul Adormirea Maicii Domnului etc.).   Toate aceste pogorăminte au avut în vedere faptul că postul nu trebuie înţeles ca o chinuire sau ca un mijloc de slăbire şi îmbolnăvire a organismului, ci ca o practică de voinţă pentru cei sănatoşi. Dacă el produce accentuarea sau agravarea unei boli nu trebuie practicat, indiferent de gradul de evlavie al credinciosului.