70610_petru-pavel_1Sfinţii apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an de Biserica Ortodoxă în data de 29 iunie. Această zi, denumită popular SânPetru de Vară, aduce cu sine o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii. În popor, ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinţii Petru şi Pavel, marchează mijlocul verii agrare şi timpul secerişului. Cei doi apostoli sunt pomeniţi împreună pentru ca au murit în aceeaşi zi, a anului 67.

Potrivit datinilor populare româneşti, unele dintre ele pitoreşti şi chiar nostime, Sfinţii Petru şi Pavel stau pe Lună: primul la dreapta, al doilea la stânga. Sfântul Petru este cel care are cheile de la poarta şi încăperile Raiului, fiind şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

            Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunţi astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele muritorilor. Când tunetele se aud înăbuşit înainte de ploaie, se spune că Sfântul Petru a pus la fiert piatra pentru grindină. Totodată, în multe povestiri şi snoave populare, SânPetru apare precum un om obişnuit: îmbracă straie ţărăneşti, lucrează pământul, creşte vite şi, desigur, pescuieşte.

Se zice că, atunci când SFÂNTUL PETRU plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra necredincioșilor, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi- sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de SÂNPETRU. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau.

            De ziua Moşilor de SÂNPETRU sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă- tot în această zi oamenii au voie să lucreaze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu lapte sau mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe.  Cică nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă astfel îi supăra pe morţi. După sărbătoare însă, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice fiind nevoite să mai aştepte până la Sfântul Ilie. În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri.

Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate. În lumea rurală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de SÂNPETRU şi marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul.

Fiind pus mai mare peste încăperile Raiului, SÂNPETRU împarte hrana animalelor sălbatice – şi mai ales lupilor, această zi fiind denumită şi “Sărbătoarea lupilor”, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin primejdioasă pentru oameni şi ogoare.

Se spune că, în ziua Sfinților PETRU ŞI PAVEL, privighetorile şi cucii nu mai cântă. Despre   cuci se spune că se transformă în şoimi în această zi, ei revenind la forma lor originala în ziua Bunei Vestiri. SÂNPETRU este cel mai cunoscut sfânt din calendarele populare româneşti, el neavând un număr fix de zile de post şi fiind vestit de către apariţia licuricilor şi tăcerea cucilor.

T. Nicolau