Asociația Curtea Veche și Horia Brenciu au avut nevoie doar de o oră pentru a-i face pe elevii școlii nr.1 din Călugăreni să (re)descopere plăcerea lecturii (VIDEO)

0
252

20160126_122838Marți 26 ianuarie, directorul Școlii nr. 1 din Călugăreni, prof. dr. Marin Cristian și primarul comunei, Marin VOINEA, au fost gazdele   proiectului  generos inițiat de Asociația ”Curtea Veche”, căreia i s-au alăturat binecunoscutul show-man  Horia Brenciu și  firmele Azomureș și Azochim Călugăreni. La eveniment a fost prezent și primarul comunei vecine, Adunații Copăceni, Ion Tache, deosebit de încântat de eveniment.

Așa cum promiseseră încă de acum o săptămână în urmă elevii  Școlii  Gimnaziale nr. 1 din comuna Călugăreni  au primit  o sumedenie de cărți valoroase, grație unui proiect îndrăzneț:  “Cărţile copilăriei”  ce așa cum vă precizam anterior, face parte din programul național de lectură   iniţiat de Asociația ”Curtea Veche” și care  cuprinde alături de oaceste donații  de carte  şi înființarea de cluburi de lectură, vizite în şcoli şi centre pentru copii, întâlniri cu părinţi, profesori și elevi în ateliere de lectură și  librării.    

   După ce directorul Școlii, prof. dr. Marin Cristian, a făcut prezentările oaspeților, creând contextul legăturii ce urma să aibă loc între aceștia  și tinerii prezenți, președinta Asociației Iren Arsene a explicat copiilor rostul lecturii , al cărților și respectiv al comunicării în viața tuturor, ca formă de educație , de  evoluție a fiecăruia dintre tineri. Au  luat  cuvântul  apoi, Ovidiu Maior (PR Manager, Azomureş) și Anton Sinel (director, Azochim), marcând la rândul lor rolul cărții în formarea personalității fiecăruia. 

Horia Brenciu  și-a făcut simțită prezența în stilul său personal, apărând în mijlocul expunerilor  distinșilor oaspeți cu un braț uriaș de cărți în brațe, ceea ce multora dintre cei prezenți le-a sugerat o reîntoarcere a lui Moș Crăciun, atras probabil de peisajul hibernal de afară…După care a început show-ul!

Dezinvolt, demonstrând dragostea sa inepuizabilă pentru copii, el însuși tată a trei fete, Horia Brenciu a sugerat extrem de elocvent cât de importantă este cartea, cuvintele, comunicarea în relațiile dintre tineri, jucându-se preț de o oră de curs cu elevii din clasele V-VIII ale școlii din Călugăreni. O ”joacă” extrem de gustată de toți cei prezenți la eveniment, ce s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite cu dragoste și generozitate de către Horia Brenciu , sub auspiciile bunei dispoziții, chiar pe cărțile dăruite de Asociația ”Curtea Veche”.

Un moment cu totul special care cu siguranță le va deschide apetitul pentru lectură multora dintre tinerii acestei școli și îi va provoca și pe alții la asemenea proiecte. Încântat de acțiunea realizată în comuna Călugăreni, primarul localității Adunații Copăceni, Ion Tache ne-a declarat că este gata de a fi gazda unui    eveniment similar cu cel de marți, promițând că în acest sens va lua cât de curând legătura cu editura ”Curtea Veche” și cu actorul și cântărețul Horia Brenciu.

(Florian TINCU)