Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu a comunicat presei, în data de 1 iulie, prin intermediul inspectorului şcolar de specialitate pentru dezvoltare resurse umane şi mentorat, Georgeta Stănescu, rezultatele de la Evaluarea Naţională 2013. Ele par destul de satisfăcătoare în raport cu rezultatele altor judeţe, notele, în proporţie de 72, 56% fiind mai mari sau egale cu nota 5 la disciplina Matematică. Procentajul de 77, 06% indică toodată faptul că există tot atâtea note mai mari sau egale cu 5 la disciplina Limba şi literatura română. Surprinzător , un număr de 27 de candidaţi au obţinut nota maximă la Limba şi literatura română, în timp, ce, altă surpriză!, un număr de 95 de candidaţi au reuşit să obţină nota 10 la Matematică! S-au depus, la nivelul judeţului, 28 de contestaţii la Limba şi literatura română şi numai 17 la Matematică. Conform Calendarului de Desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a în anul şcolar 2012-2013 rezultatele finale după contestaţii se vor cunoaşte abia în data de 3 iulie, în intervalul 30 iunie-2iulie urmând să se recorecteze lucrările celor nemulţumiţi de evaluare. Oricât de mulţumitoare ar putea părea la prima vedere aceste rezultate, ele nu sunt deloc aşa – “nimic nu e de mulţumit”, afirmă Georgeta Stănescu, “atâta timp cât la licee se intră şi cu media 3!“. “Şi se va intra şi anul acesta pentru că locurile sunt calculate de aşa natură încât să se facă admiterea şi pentru aceste cazuri, la licee chiar cu pretenţii!” conchide inspectorul G. Stănescu. Pentru a putea avea o ideea clară asupra nivelului judeţului Giurgiu în raport cu altele, reamintim cititorilor că “75,91% dintre elevi au luat note peste 5, cele mai bune rezultate fiind în judeţul Brăila, respectiv 89,82%, iar cele mai scăzute în Olt, cu 60,98%, potrivit datelor finale, înainte de rezolvarea contestaţiilor, centralizate de Ministerul Educaţiei şi publicate pe EDU.RO”, potrivit www.gandul.info.

3 COMENTARII

  1. Bravo lor!Si eu am o fata care a terminat a VIII-a,n-a luat chiar zece ,dar pe aproape,mai ales ca nu ne-a costat niciun leu meditatiile,fiindca ar fi insemnat sa ma platesc pe mine insumi!Subiectul nu a fost nici prea greu ,dar nici prea usor,pentru nivel mediu,asa cum trebuie sa fie,pentru a li se da o sansa tuturor copiilor,nu numai celor care umplu buzunarele profesorilor cu bani inca din clasa a V-a.

  2. Pt.dl.Cristinel:Mea culpa!Din graba am comis o eroare gramaticala!In urma repartizarii computerizate,fiica mea a intrat la COLEGIUL ECONOMIC „A.D.XENOPOL” din Bucuresti,adica exact unde a vrut.Si in continuare voi putea sa o ajut, fiind absolvent al Facultatii de Planificare si Cibernetica Economica din Academia de Studii Economice.
    Cu respect,
    Anton Gheorghe,comandor de aviatie

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.