etilotest2

Tot mai des sunt persoane care încuviințează să încredințeze autoturismul unor prieteni după ce aceștia au gustat mai multe păhărele, crezând că îi ajută în acest fel…În data de 6 februarie, la miezul nopții ( în jurul orei 00.13), polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban de la Poliția Municipiului Giurgiu,     l-au depistat pe M.  I., un bărbat de 30 ani, din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul. I.C. Brătianu din municipiul Giurgiu fiind sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul etilo-test a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Dar asta nu a fost tot. Polițiștii au constatat că autoturismul îi fusese încredințat spre a fi condus, cu bună știință, de proprietarul autoturismului, M. C., un tânăr de 23 ani, din municipiul Giurgiu.

Persoana depistată este cercetată acum de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge iar proprietarul autoturismului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află sub influența alcoolului.

(Jurnal)

 

 

1 COMENTARIU

  1. Persoana depistată este cercetată acum de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Deci daca nu ar fi consumat bauturi alcoolice si nu ar fi avut imbibatia alcoolica de 0,80 ar fi fost ok. D-voastra nu prea publicati comentariile car nu va convin. DE CE ?