schengen-afpAderarea României la Schengen a fost din nou amânată. Alături de dușmanii noștri tradiționali în acest deziderat al României, cum este de exemplu Olanda,  s-au alăturat acum  o serie de alte state puternice ale Europei, demonstrându-ne  ce  renume prost avem la acest moment peste graniță.  

Franța și Germania au fost țările care au insistat cel mai mult ca Romania si Bulgaria să nu adere acum la Schengen, iar Franta a cerut ca acest subiect sa nu se introducă pe ordinea de zi a ședintei Consiliului JAI, potrivit unor surse oficiale. Au urmat cum era de așteptat, Olanda si Finlanda. Oricum Olanda îsi asumase mai demult aceasta pozitie, oficial.ÎIn aceste conditii, Romania, dar si Bulgaria au acceptat ca acest punct sa nu fie introdus pe ordinea de zi a sedintei JAI, la sugestia Frantei si Germaniei.

Daca se punea pe ordinea de zi aderarea si Romania primea vot negativ, tara noastra ar fi trebuit sa o ia de la zero în ce priveste procedurile tehnice, iar asta ar mai fi durat inca cel putin un an si jumatate de proceduri”, au precizat marți  6 octombrie sursele citate.

Și cum am fi putut avea pretenția de a intra în Șchengen cu aproape toți marii lideri politici și membri importanți ai Guvernului, cercetați de către DNA sau condamnați de instanțele de judecată…

(Jurnal) 

 

1 COMENTARIU

  1. Corupție fără frontiere
    Dacă am accepta,că noi,românii,nu suntem chiar în totalitate un neam de hoti și de pungași,și dacă nu ne-am autoflagela și bălăcări atât,atunci poate si străinii ne-ar respecta mai mult și ne -ar trata în consecință.
    Vedem acum că în sfârșit ,după ce a făcut prăpăd,pe bază de denunțuri și suspiciuni rezonabile,printre oamenii de afaceri români,astfel încât capitalul autohton se restrânge zi de zi,iată că DNA si-a adus aminte că pe teritoriul ” tărișoarei noastre” acționează o mulțime de firme străine,care încet -încet acaparează toate sectoarele Economiei Naționale.Nu cumva faptul că”Apa Nova”a fost luată la întrebări a supărat atât de mult Franța? Sau afacerea EADS,ca și reacția României fata de afacerea Dieselgate au radicalizat poziția Germaniei fata de români?Deci românii și bulgarii sunt prea ” corupți”ca să circule în Spațiul Schengen,în schimb aceleași spațiu a fost larg deschis pentru”refugiații” sirieni,afgani,kurzi s.a…Dar să fim totuși optimiști!Mai sunt oameni care si muncesc în această țară,ca dovadă că FMI a preconizat o creștere economică de 3.4 % pentru acest an și de 3.9%- anul viitor pentru România,cifre superioare celor estimate anterior.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.