Poliţiştii efectuează cercetări după ce un cetăţean turc, de 57 de ani, a accidentat un motociclist pe Drumul Naţional 5, în afara localităţii Daia.
Joi, 3 mai, în jurul orei 17.00, pe Drumul Naţional 5, în afara localităţii Daia, un cetăţean turc de 57 de ani, în timp ce conducea un autocamion, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 24 de ani din localitatea Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu.
În urma accidentului, a rezultat rănirea motociclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero alcool în aerul expirat, fiindu-le recoltate probe biologice, atât conducătorului motocicletei cât şi al camionului, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
(Jurnal)