AcasăActualitateLansare de carte: Colegiul Național „Ion Maiorescu”, la 150 de ani

Lansare de carte: Colegiul Național „Ion Maiorescu”, la 150 de ani

Anul acesta, Colegiul Național „Ion Maiorescu”, unitate etalon a învățământului giurgiuvean, care a format generații de elevi și care a dat societății personalități importante, împlinește venerabila vârstă de 150 de ani, prilej pentru profesorul Ion M. Dincă să lanseze o monografie a unității de învățământ. Într-o atmosferă emoționantă, profesorul Dincă s-a bucurat de prezența prietenilor, dar mai ales a foștilor colegi și elevi…

Deschidem încă o dată Cartea de Istorie a Colegiului Național „Ion Maiorescu”. (…) Încercăm să prezentăm evenimentele necunoscute și neprezentate în prima monografie, având în vedere că s-au petrecut după apariția vechii monografii, pe 4 noiembrie 1969, când s-a sărbătorit centenarul. (…)

Mulțumim înaintașilor noștri pentru cele prezentate în monografie și sperăm că vom reuși să redăm totul la adevărata valoare. Noi, ca generație ce face legătura între trecut și prezent, sperăm că vom da urmașilor posibilitatea parcurgerii evenimentelor în timp și spațiu, timpul fiind oglinda vieții. Dacă vom reuși sau nu, rămâne ca aceia ce vor veni după noi să ne judece. Dacă există ceva în viața noastră care nu poate fi înfrânt, aceasta este mișcarea perpetuă a timpului. Astăzi devine ieri cât ai clipi din ochi și mâine devine azi și ieri. Noi suntem purtați spre capătul călătoriei noastre.

Vrând, nevrând, urmărim evenimentele care se perindă prin fața noastră, dar simțim că suntem integrați într-o continuă devenire…”, scrie autorul monografiei, prof. Ion M. Dincă, în debutul volumului.

S-a sunat clopoțelul, așa cum se făcea de fiecare dată la început de an școlar…

Lansarea volumului a avut loc vineri, 13 septembrie, în curtea Secției Împrumut a Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu”, la eveniment fiindu-i alături autorului atât primarul municipiului, Nicolae Barbu, dar și foști sau actuali elevi și profesori ai colegiului.

 

În cuvântul său, primarul Nicolae Barbu a declarat:

Nu am avut privilegiul de a fi elev al acestui liceu, dar am totuși legături, deoarece copiii mei au învățat la acest liceu de prestigiu. Mă bucură faptul că sunt oameni precum domnul Dincă, neobosiți, care țin aprinsă flacăra maiorescienilor. Vă felicit pentru această reușită, vom asigura și noi finanțarea, prin consiliul local, unui număr de exemplare”, a mai precizat edilul municipiului.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
13.9 ° C
13.9 °
13.9 °
89%
1m/s
0%
J
28 °
vin
29 °
S
29 °
D
28 °
lun
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!