AcasăActualitateAu poftit la peşte, fără să aibă permis de pescuit!

Au poftit la peşte, fără să aibă permis de pescuit!

Respectarea prevederilor legale în domeniul pescuitului și acvaculturii s-a aflat în atenția jandarmilor la sfârșitul săptămânii. În urma unei acțiuni pe această linie, sâmbătă 12 mai a.c., jandarmii au surprins 6 persoane cu unelte de pescuit interzise de lege în zona podului Grădinari, peste râul Argeș.

Bărbații au fost depistați având asupra lor lansete prevăzute cu mulinete, fir textil și ancore, iar într-un caz și cu un cârlig înțepător pentru tras peștele la mal, prin greblare şi harponare.

De asemenea asupra uneia dintre persoane au fost găsiți și 4 pești din specia novac (peste 16 kg), care au fost repuși în mediul natural.

În toate cazurile  jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție” și “pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
1.3 ° C
1.3 °
1.3 °
90%
1.1m/s
2%
D
10 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
15 °
J
19 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!