AcasăActualitateCare sunt Drepturile  dumneavoastră atunci când apelaţi la serviciile unui taximetru

Care sunt Drepturile  dumneavoastră atunci când apelaţi la serviciile unui taximetru

Atunci când alegeţi să apelaţi la serviciile de taxi, trebuie să stiţi că legislaţia în vigoare vă protejează drepturile , obligându-i pe şoferii de taxi să se supună unor norme de conduită. În caz contrar, taximetriştii pot fi amendaţi cu o sumă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. 

 Conform legii nr.38/2003, cunoscută şi ca “Legea taximetriei”, şoferii de taxi sunt obligaţi:

– să transporte un singur client (sau un singur grup de clienţi) în cadrul unei curse;

– să aiba un comportament civilizat şi preventiv în relatia cu clientul;

– să transporte bagajele clienţilor, în limita spaţiului disponibil, fără perceperea unor taxe suplimentare;

– să asigure vizibilitatea valorii tarifelor, pe uşile maşinii, de la o distanţă de 5 metri;

– să elibereze bon fiscal la finalul cursei;

– să transporte clientul la destinaţia dorită, pe traseul solicitat de acesta;

– să nu transporte clienţi, în regim de taxi, dacă aparatul de taxat este defect;

– să nu transporte clienţi pe bancheta din faţă decât în cazul în care pe bancheta din spate nu mai este loc.

Legea în vigoare implică şi obligaţii pentru clienţii serviciilor de taxi:

– să solicite şi să păstreze bonul fiscal până la coborârea din taxi;

– să nu ocupe locul din dreapta taximetristului dacă bancheta din spate a autovehiculului este liberă;

– să nu provoace sau să dezvolte stari conflictuale, pe durata cursei, în dialogul cu şoferul de taxi.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
94%
3.9m/s
100%
D
13 °
lun
11 °
mar
10 °
mie
11 °
J
10 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!