AcasăActualitateDin anul 2019, SC DADPP SA Giurgiu va ieşi din insolvenţă. Ce...

Din anul 2019, SC DADPP SA Giurgiu va ieşi din insolvenţă. Ce proiecte au până atunci…

Aflată în procedură de insolvenţă, SC Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat SA Giurgiu (DADPP), mai are de aşteptat până în anul 2019, mai exact, luna iunie, pentru a ieşi din această procedură, ne spunea, în cadrul unei recente discuţii, directorul Sorin Ruse.

Până atunci, lucrările pe care le efectuează direcţia pe care o conduce sunt în toi.

„Lucrăm la o inventariere a străzilor cu probleme – gropi, în special, pe care o vom prezenta Primăriei Municipiului Giurgiu, în vederea plombării. Şi, pentru că temperaturile şi condiţiile meteo nu sunt tocmai prielnice asfaltării, şi nici staţiile de asfalt nu sunt pornite atunci când temperatura aerului este sub 9 grade Celsius, în aceste zile ne ocupăm de reabilitarea trotuarelor, acolo unde este nevoie”, ne spunea Sorin Ruse.

De asemenea, directorul DADPP Giurgiu mai spunea că, odată cu creşterea temperaturilor la peste zece grade Celsius, deci condiţiile de plombare sau asfaltare vor fi favorabile, celor 48 de angajaţi (câţi are, acum, societatea) li se vor adăuga alţi 30 de sezonieri.

Revenind la discuţia legată de finanţele societăţii, directorul Sorin Ruse ne-a precizat faptul că, la acest moment, toate datoriile pe insolvenţă sunt plătite, planul de redresare este respectat, iar singurele datorii pe care le mai au sunt cele către anumiţi furnizori, dar şi acestea sunt acceptabile ca timp de plată şi ca sume.

(Leonardo Balaban)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
17.5 ° C
17.5 °
17.5 °
73%
2m/s
1%
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °
lun
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!