În organizarea Centrului Cultural Local „Ion Vinea” din municipiu, dar şi a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Giurgiu, pentru al cincilea an consecutiv, iubitorii iei româneşti o vor putea sărbători.
O iniţiativă ce a luat naştere pe Facebook, în urmă cu cinci ani, s-a transformat într-un eveniment de nivel mondial. Este vorba despre „Ziua Internaţională a iei”, zi marcată, din 2012, de Sânziene, pe 24 iunie.
„Frumuseţea portului popular, purtător al identităţii noastre naţionale, va putea fi admirată şi la Giurgiu. Pentru al doilea an consecutiv, iubitorii portului popular sunt invitaţi să participe la parada dedicată Zilei Internaţionale a Iei. Prin această acţiune deosebită se doreşte promovarea patrimoniului cultural material, portul popular vlăscean în rândul locuitorilor municipiului Giurgiu, vie ei purtători sau doar admiratori ai acestor piese de o rară frumuseţe şi de valoare incomensurabilă”, se afirmă în invitaţia adresată de organizatori, giurgiuvenilor.
Şi în acest an, locul de întâlnire, sâmbătă, 24 iunie, la ora 9,30, al iubitorilor portului popular este Primăria Municipiului Giurgiu, de unde vor porni, într-o paradă inedită, către Parcul Alei.
(Jurnal)
foto arhiva

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!