AcasăActualitateGALERIE FOTO-VIDEO: În sunet de fluiere și vuvuzele, polițiștii și-au cerut drepturile...

GALERIE FOTO-VIDEO: În sunet de fluiere și vuvuzele, polițiștii și-au cerut drepturile salariale

Amânați lună după lună, lucrătorii din Ministerul de Interne au ales, ca ultimă soluție, mitingul, pentru a-și obține drepturile. De ziua lor, polițiștii au ieșit, pentru a doua oară, în stradă. Au pichetat, mai întâi, sediul Ministerul Afacerilor Interne, din Piața Revoluției. După două ore, au pornit în marș către Palatul Guvernului, situat în Piața Victoriei.

Din Giurgiu au participat aproximativ o sută de lucrători MAI, membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) Giurgiu.

Liderul de sindicat al SNPPC Giurgiu, Gheorghe Ioniță, a declarat, pentru „Jurnal Giurgiuvean”:

„Suntem, pentru a doua oară, în stradă noi, lucrătorii din MAI. Ne cerem drepturile, nu cerșim, ci cerem respectarea OG 1/2017. Cât despre afirmația premierului Grindeanu, că ne așteaptă la negocieri, noi sperăm să o facă cât mai repede, să ne obținem drepturile salariale, pentru că noi pentru asta am ieșit azi în stradă”, a mai declarat Gheorghe Ioniță.

În jurul orelor 18, negociatorii au ieșit din Palatul Victoria, cu o victorie, la rândul lor: le-au fost acceptate cererile de majorare a salariilor cu zece procente, începând cu luna aprilie a acestui an; le-au fost majorate, de la 75% la 100%, orele lucrate sâmbăta și duminica, iar pentru cei care asigură permanența (în special cei din biroul judiciar) vor primi sporuri de 40% pentru orele efectiv lucrate.

(O.C.)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
82%
5.9m/s
100%
D
12 °
lun
10 °
mar
10 °
mie
12 °
J
9 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!