AcasăActualitateFURTUL DE APĂ constituie INFRACŢIUNE  şi se pedepseşte cu închisoarea

FURTUL DE APĂ constituie INFRACŢIUNE  şi se pedepseşte cu închisoarea

apa-serviceFactura la apă – titlu executoriu

Recent a fost modificată Legea serviciilor comunitare pentru utilităţi publice (nr. 51/ 2006, publicat în MO nr. 942 din 23 .11.2016), unele dintre noile stipulări legate de sistemul public de alimentare cu apă fiind în măsură să modifice relaţia operator-beneficiar, motiv pentru care trebuie aduse la cunoştinţa publicului.

Astfel, furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă constituie infracţiune în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se pedepseşte potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Până la apariţia acestei modificări, furtul de apă era considerat contravenţie şi nu speria prea mult pe cei care erau certaţi cu legea. Perspectiva unei condamnări penale, cu pedepse cuprinse între şase luni şi 3 ani este însă în măsură să schimbe situaţia, prin intrarea în legalitate a celor care au recurs la racordarea ilegală la sistemul de apă.

* O modificare cu consecinţe extrem de importante în planul mecanismului de recuperare a creanţelor deţinute de operatorii de apă împotriva utilizatorilor, o reprezintă procedura/modul de obţinere a titlului executoriu pe care să îl pună in executare operatorul–creditorul: „factura individuala pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare constituie titlu executoriu”.

“Apa Service” Giurgiu

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
16.7 ° C
16.7 °
16.7 °
57%
1m/s
83%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!