AcasăActualitateLocul de plecare  în „traseu” pentru examenul auto a fost schimbat!

Locul de plecare  în „traseu” pentru examenul auto a fost schimbat!

traseu autoAmatorii de permise auto aveau, până mai ieri,  ca punct de plecare în traseu, parcarea din sensul giratoriu în  imediata apropiere a fostei Poliţii Municipale (Piaţa Sf. Gheorghe), adiacent bisericii cu acelaşi nume (hram). 

De luni, 6 februarie,  acest loc a fost schimbat cu un altul.  Este vorba despre intersecţia din apropierea fostei clădiri a Prefecturii Giurgiu, din Parcul Alei, aflată încă de mai mulţi ani  în lucrări de consolidare. 

Precizăm că informaţia de faţă a fost deja postată pe paginile site-urilor de socializare, de către mai mulţi instructori auto, care şi-au avertizat, în acest mod inedit, elevii, asupra modificării intervenite.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
8.5 ° C
8.5 °
8.5 °
76%
0.2m/s
2%
mar
27 °
mie
27 °
J
25 °
vin
28 °
S
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!