Duminică 22 ianuarie, conform unui comunicat, 7 puncte de frontieră din țară au fost închise timp de mai multe ore, pretextându-se o defecțiune tehnică apărută în sistem. A fost și cazul Frontierei de la Giurgiu.
Interesându-ne la reprezentanții IJPF Giurgiu am aflat că ambuteiajul creat la intrarea în țară s-ar fi datorat aglomerației de autotrenuri, în principal, ivită după problemele meteorologice dificile întâmpinate de transportatori pe intervalul mai multor zile, atât pe teritoriul Bulgariei cât și în Grecia.
În acest context timpii de așteptare s-au prelungit și până la 200 de minute. Astăzi la prânz lucrurile păreau că s-au normalizat, timpii de așteptare fiind de maxim 30 de minute.
În ceea ce privește controlul efectuat de către poliția de frontieră în cursul zilei de duminică el nu a fost afectat de către defecțiunile apărute , desfășurându-se după standardele impuse în zonele de frontieră.
Pe surse am aflat însă că avaria în sistem s-ar fi datorat unor atacuri cibernetice care ar fi afectat cele 7 puncte de frontieră din țară.
(Jurnal)


