AcasăActualitateAproape 800 de parfumuri și circa 400 articole vestimentare găsite în...

Aproape 800 de parfumuri și circa 400 articole vestimentare găsite în cala unui autocar ce face ruta Turcia- România

 DSC07013 În data de 14 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat formalitățile de frontieră pasagerilor din două  autocare ce efectuează curse pe ruta Turcia – România.

           Cu ocazia controlului amănunţit efectuat asupra mijloacelor de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul de bagaje, mai multe colete în care se aflau 757 flacoane de parfum și 380 articole vestimentare (îmbrăcăminte și încălțăminte), inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, produse susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, s-a stabilit că posesorii bunurilor sunt trei cetățeni români și un cetățean turc, cu vârste cuprinse între 29 și 58 de ani, pasageri în autocare. Aceștia au declarat că au cumpărat bunurile dintr-un bazar din Istanbul – Turcia și nu dețin  documente de proveniență sau certificate de origine pentru acestea.

Bunurile, în valoare totală de 140.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
58%
0.6m/s
21%
lun
13 °
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!