Prezent în cadrul celei mai recente conferințe de presă organizată de ALDE Giurgiu în data de 15 iulie, copreședintele partidului, Constantin Basangiac a vorbit despre stadiul în care se află organizarea acestei formațiuni la nivel județean: Am început organizarea Biroului Politic Județean, nu am exclus pe nimeni; unii s-a retras din diverse probleme personale, dar primim în continuare membri noi atât la județ, cât și la municipiu. Lucrăm intensiv pentru a acoperi cele 14 localități în care nu avem înființate filiale locale și totodată, pentru a le întări pe cale pe care deja le avem. Sperăm, în acest fel, ca până la sfârșitul lunii august să reușim să acoperim tot județul, a declarat Constantin Basangiac.
Totodată, acesta a precizat că așa cum a fost anunțat în mod oficial de la centru, ALDE va merge singur în cursa pentru alegerile parlamentare din toamnă: Considerăm că este cea mai bună opțiune pentru noi și, prin urmare, trebuie să ne organizăm cât mai bine pentru aceste alegeri parlamentare, astfel încât rezultatele să fie pe măsura așteptărilor, a mai spus Basangiac.
Referindu-se la fuziunea anunțată la nivel central dintre PMP și UNPR, copreședintele ALDE Giurgiu a spus că din punctul domniei sale de vedere, formațiunea pe care o reprezintă nu va fi în niciun fel afectată: Noi nu suntem nici speriați, nici afectați, întrucât ținta noastră este clară – mizăm pe electoratul de dreapta, pe care ne dorim să îl avem alătiri, dar nu-l neglijăm nici pe cel de stânga, a conchis Constantin Basangiac .
( Jurnal giurgiuvean)


