Reforma administrativă propusă de Guvern, care vizează comasarea comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori, stârnește nemulțumire în rândul primarilor. Dincolo de obiectivul declarat al reducerii cheltuielilor și eficientizării administrației publice, măsura ridică numeroase semne de întrebare privind viitorul comunităților mici.
De ce se opun primarii? În primul rând, pentru că o asemenea reorganizare ar putea însemna dispariția unor primării, reducerea aparatului administrativ și pierderea unor funcții publice. Primarii, viceprimarii și consilierii locali din comunele vizate se văd puși în fața unei schimbări care le-ar putea modifica radical statutul administrativ și politic.
Dar problema nu se rezumă la funcțiile edililor. Pentru locuitori, desființarea unei primării ar putea însemna distanțe mai mari până la noul centru administrativ, mai mult timp pierdut pentru obținerea documentelor și dificultăți suplimentare pentru persoanele în vârstă sau pentru cele fără posibilități de deplasare.
Există și problema identității comunităților. Comunele mici au istorie, tradiții și interese proprii, iar oamenii se tem că, odată absorbite de localități mai mari, nevoile lor vor trece pe plan secund.
O reformă economică sau o reorganizare cu preț social?
Susținătorii comasării invocă reducerea cheltuielilor administrative, eliminarea suprapunerilor de personal și utilizarea mai eficientă a banilor publici. Primarii contestatari pot însă argumenta că eficiența nu se obține obligatoriu prin desființarea comunelor, ci și prin asocierea serviciilor publice, cooperare intercomunitară și reducerea cheltuielilor acolo unde acestea sunt nejustificate.
În realitate, marea întrebare este dacă statul urmărește doar reducerea numărului de unități administrative sau dacă are și un proiect concret prin care să garanteze că cetățenii din comunele absorbite nu vor pierde accesul la servicii publice.
O comună nu înseamnă doar un primar și câțiva funcționari. Înseamnă o comunitate, iar reforma administrativă ar trebui să țină cont nu doar de cifrele din statistici, ci și de oamenii care trăiesc acolo.
(Jurnal)
