AcasăActualitateÎncepe campania de vaccinare la micile rumegătoare și împotriva variolei. Din cauza...

Începe campania de vaccinare la micile rumegătoare și împotriva variolei. Din cauza lipsei focarelor acestor boli, Județul Giurgiu ar putea fi exceptat de la primirea vaccinurilor

DSVSA urile din țară au început să primească vaccinurileîmpotriva micilor rumegătoare (ovine și caprine) și variolei și sunt pregătite să demareze campania de vaccinare, în cadrul măsurilor naționale de prevenire și combatere a bolilor care amenință sectorul zootehnic.

Primirea vaccinurilor reprezintă un pas important în pregătirea intervențiilor sanitar-veterinare, într-un context în care autoritățile solicită mobilizare generală, supraveghere atentă și o colaborare strânsă cu fermierii.

Potrivit instrucțiunilor transmise la nivel național de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în județele din afara zonelor cu presiune epidemiologică ridicată, vaccinurile vor fi păstrate la sediile DSVSA și vor fi utilizate, sub supravegherea medicilor veterinari oficiali, în exploatațiile considerate cu risc, inclusiv în situațiile care impun intervenții de urgență.

Campania va fi organizată astfel încât dozele disponibile să fie utilizate în funcție de riscurile epidemiologice și de situația din teren. O regulă esențială este că nu va fi permisă vaccinarea parțială într-o exploatație: acolo unde se decide vaccinarea, aceasta trebuie să cuprindă toate animalele eligibile existente.

Restricții privind circulația animalelor

Pe durata campaniei, exploatațiile în care s-a efectuat vaccinarea vor fi supuse unor restricții de mișcare, conform instrucțiunilor sanitar-veterinare. În cazurile temeinic justificate, pot fi acordate derogări pentru deplasarea animalelor exclusiv către abatoare, cu respectarea condițiilor stabilite de autorități. Măsurile urmăresc limitarea riscului de răspândire a bolilor și protejarea efectivelor de animale, dar și susținerea eforturilor naționale pentru reluarea în condiții de siguranță a activităților comerciale și a exporturilor.

La Giurgiu, deocamdată DSVSA nu a primit vaccinuri,  ținându-se cont de faptul că la noi în județ nu există  focare ale acestor boli.

Mai trebuie precizat totodată că aceste vaccinuri trebuie ținute la frig în depozitele farmaceutice din fiecare județ. Pentru că județul Giurgiu nu deține un astfel de depozit, probabil că DSVSA-ului i se va aloca dozele necesare numai în cazuri de urgență.

Autoritățile sanitar-veterinare atrag atenția că respectarea procedurilor, a măsurilor de biosecuritate și a restricțiilor privind circulația animalelor este esențială pentru protejarea sănătății animalelor și limitarea riscurilor pentru zootehnie.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
96%
1.3m/s
100%
J
13 °
vin
15 °
S
13 °
D
16 °
lun
11 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!