Siguranța oamenilor, pusă pe primul loc. Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat modificarea legislației privind gestionarea populației de urs brun.
Noua lege introduce pentru anii 2026 și 2027 cote de 859 de exemplare pentru prevenție și 110 pentru intervenție, ceea ce înseamnă că, la nivel național, poate fi stabilită extragerea a 969 de urși într-un singur an.
Inițiativa vine în contextul numeroaselor conflicte dintre oameni și urși, în special în județele montane, unde animalele ajung frecvent în gospodării, localități și zone turistice.
Deputatul de Giurgiu Alexandru Andrei (foto), care susține că a militat pentru această modificare în Comisia pentru Mediu, afirmă că principala miză a legii este protejarea vieții oamenilor.
„Am votat astăzi, în plenul Camerei Deputaților, o lege foarte importantă pentru protejarea vieții omenești: Legea privind gestionarea ursului brun”, a transmis parlamentarul, subliniind că atacurile urșilor au provocat pagube, răniri și chiar pierderi de vieți omenești.
De la aproape 500 la 969 de urși
Cifra votată acum reprezintă o creștere considerabilă față de nivelurile stabilite în urmă cu doi ani.
În 2024, nivelul de prevenție era de 426 de urși, iar cel de intervenție de 55 de exemplare, adică un total de 481. Aceste cote au fost asociate cu demersurile fostului ministru al Mediului Tánczos Barna, care, în ultima zi a mandatului său, în iunie 2023, semnase un ordin ce prevedea îndepărtarea a aproape 500 de urși.
Un an mai târziu, în iulie 2024, ministrul Mediului de la acea vreme, Mircea Fechet, declara că România ar trebui să se apropie de cifra de aproximativ 500 de exemplare propusă anterior, afirmând că ordinul vechi, care permitea doar 220 de exemplare, era insuficient.
În 2026, însă, Parlamentul a mers mult mai departe: 969 de exemplare într-un an, dacă se însumează cotele de prevenție și intervenție.
Cum se împart cele 969 de exemplare
Noua legislație face diferența între două tipuri de intervenție: 859 de urși – nivel de prevenție.
Este vorba despre extragerea planificată a unor exemplare, în scopul reducerii densității populației în zonele considerate critice. Cotele sunt repartizate pe județe și fonduri cinegetice.
110 urși – nivel de intervenție. Această categorie vizează situațiile în care ursul ajunge în intravilan și reprezintă un pericol pentru oameni sau pentru bunurile acestora. Intervenția poate presupune alungarea animalului, tranchilizarea și relocarea acestuia, iar, ca ultimă soluție, eutanasierea sau împușcarea.
Cum a fost calculată noua cotă
Pentru stabilirea cotei din 2026 au fost utilizați patru indicatori principali:
30% – numărul de genotipuri identificate;
10% – numărul de probe colectate;
30% – media evaluărilor populației din 2024 și 2025;
30% – numărul total de pagube înregistrate.



