UMANITAR. Andra RADU, o tânără din serviciul de Ambulanță Giurgiu are nevoie de ajutorul vostru. Citiți-i povestea și faceți un gest ce i-ar putea salva viața!
Andra RADU este o tânără din serviciul de Ambulanță Giurgiu. Așa cum scria un coleg de-al ei, într-o postare, Andra este o persoană care a fost mereu acolo când cineva a avut nevoie de ajutorul ei. Astăzi, însă viața o pune pe ea la grea încercare după ce a primit un diagnostic crunt: cancer!!
Acum, Andra are nevoie de noi toți…
În rândurile de mai jos Andra vă spune povestea ei, cerându-ne să-i fim alături. Orice ajutor contează!
ANDRA:
„Trăiesc o perioadă foarte grea din viata mea, la doar 32 de ani nu pot să mă bucur de multe lucruri pentru că boala nu îmi dă voie, mulți dintre voi care mă stiți și care mi-ați fost alături în ultimele luni aproape zi de zi stiți asta, probabil că cea mai grea perioada din viață, în lupta mea cu cancerul. Desi în ultimele 4 luni nu am mai fost prezentă pe rețele, am decis ca astăzi să fiu pentru că vreau să vă împărtășesc ce am mai făcut de 4 luni încoace.
Am facut un tratament agresiv,o chimioterapie agresiva care m-a șubrezit ca si stare, ca și psihic…ca si om…am luptat în speranța că merg spre bine cu boala asta nemiloasă, am sperat…
În urma investigațiilor CT, RMN, ecografii si alte analize, s-a constatat ca acest cancer de care speram să mă vindec cât mai repede…a progresat…cel mai urgent este ca acum să mă operez, să fac mastectomie radicală si câtiva ganglioni la care a mers cancerul, urmeaza o operatie grea, care implică multe, implică o vindecare dureroasă, cu cicatrici fizice si mai ales psihice, după care încă un tratament agresiv de chimioterapie si radioterapie, vă rog să îmi fiți alături în continuare, asa cum ați fost si până acum, desi nu îmi stă în fire si nu vreau să împovărez pe nimeni, am nevoie în continuare de susținerea voastră, oricât de puțin ar fi, pentru cei care nu m-ați mai văzut, vreau să vă arăt cum m-a schimbat boala deși îmi este foarte greu…zâmbetul meu este același, ca și speranța mea că într-o bună zi am să mă vindec .
Vreau să vă mulțumesc din suflet tuturor celor care printr-un mesaj, un telefon..mi-ați arătat ca nu sunt singura, mi-ați demonstrat că a fi om este un lucru mare în ziua de astăzi și pentru asta vă sunt profund recunoscătoare și am să vă port în suflet mereu. Dacă vreti si puteți să îmi fiți în continuare alături dat fiind faptul că mai am un drum foarte lung și greu de parcurs…vă las atașat IBANUL meu unde puteți dona în continuare . Vă doresc sănătate și Dumnezeu să vă aibă în pază !”
IBAN :RO41CECEB00008RON3149559
Titular: Radu Alexandra Florentina
Banca : CEC BANK
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
ploaie moderată
10.7
°
C
10.7
°
10.7
°
89%
6.8m/s
100%
D
10
°
lun
10
°
mar
10
°
mie
12
°
J
10
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
