În ultimii ani, pe fondul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și al amenințărilor repetate adresate statelor membre NATO, inclusiv României, tot mai mulți români se întreabă dacă este firesc ca pe teritoriul țării noastre să existe în continuare monumente dedicate Armatei Sovietice.
Întrebarea este cu atât mai legitimă cu cât România a fost una dintre țările care au plătit un preț uriaș în urma ocupației sovietice de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Giurgiu păstrează încă monumente dedicate soldaților sovietici
În municipiul Giurgiu, această pagină de istorie este încă vizibilă.
În Cimitirul Smârda se află un ansamblu de cruci și un monument dedicat militarilor sovietici căzuți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Aceste monumente au fost ridicate într-o perioadă în care România se afla sub influența directă a Uniunii Sovietice, iar cultul „eliberatorului sovietic” reprezenta o componentă obligatorie a propagandei comuniste.
Pentru mulți istorici însă, anul 1944 nu a însemnat doar eliberarea României de regimul nazist, ci și începutul unei ocupații sovietice care avea să dureze ani întregi.
O ocupație care a schimbat destinul României
După intrarea Armatei Roșii în România, țara a fost obligată să suporte costurile ocupației militare, iar influența Moscovei a devenit decisivă în viața politică.
Au urmat: instaurarea regimului comunist; eliminarea partidelor democratice; arestarea elitelor politice și intelectuale; naționalizarea economiei; colectivizarea forțată; deportări și mii de condamnări politice.
Pentru milioane de români, prezența Armatei Sovietice nu a reprezentat începutul libertății, ci începutul unei dictaturi care avea să dureze peste patru decenii.
Între respectul pentru morți și simbolurile unui regim opresiv
Există însă și o altă perspectivă. În toate statele civilizate există o regulă nescrisă: militarii căzuți pe câmpul de luptă sunt respectați indiferent de uniforma pe care au purtat-o.
Mormintele de război beneficiază de protecție internațională și fac obiectul unor tratate bilaterale sau multilaterale privind conservarea lor. Din acest motiv, existența unor cimitire militare este diferită de promovarea unei ideologii.
În schimb, monumentele ridicate pentru glorificarea unei armate care ulterior a impus un regim totalitar ridică, astăzi, numeroase semne de întrebare.
Europa și-a reevaluat simbolurile
După invazia Rusiei în Ucraina, numeroase state europene au decis să mute sau să reconfigureze monumentele sovietice din spațiul public. Țările baltice, Polonia și alte state din Europa Centrală au considerat că astfel de simboluri nu mai reprezintă memoria istorică, ci pot deveni instrumente de propagandă într-un context geopolitic complet schimbat. În România, însă, dezbaterea rămâne una timidă.
Un subiect care merită discutat
Fără îndoială, istoria nu poate fi ștearsă. Dar ea poate fi explicată corect.
Poate că a sosit momentul ca aceste monumente să fie însoțite de panouri informative care să prezinte întregul context istoric: atât sacrificiul militarilor căzuți în război, cât și consecințele dramatice pe care ocupația sovietică le-a avut asupra României.
Respectul față de cei morți nu trebuie confundat cu glorificarea unui regim care a suprimat libertăți, a distrus destine și a schimbat, prin forță, cursul istoriei unei națiuni.
Astăzi, când Federația Rusă continuă să adopte un discurs agresiv față de Occident și față de statele aflate la granița estică a NATO, inclusiv România, este firesc ca societatea românească să se întrebe dacă simbolurile ridicate într-o altă epocă mai transmit mesajul potrivit generațiilor actuale.
O dezbatere matură despre memoria istorică nu înseamnă rescrierea trecutului, ci înțelegerea lui în întregime. Iar tocmai această înțelegere ne poate ajuta să păstrăm respectul pentru victimele războaielor fără a pierde din vedere lecțiile dure ale istoriei.
