AcasăActualitateGiurgiu se pregătește, vineri, 26 iunie, să sărbătorească Ziua Drapelului Național

Giurgiu se pregătește, vineri, 26 iunie, să sărbătorească Ziua Drapelului Național

Municipiul Giurgiu a intrat în atmosfera sărbătorii dedicate Zilei Drapelului Național, autoritățile locale demarând pregătirile pentru ceremonia oficială ce va avea loc pe 26 iunie, în Piața Tricolorului din centrul orașului.

Primele momente ale manifestărilor au avut loc marți, 24 iunie, într-o zi cu puternică încărcătură spirituală pentru credincioșii ortodocși. Drapelul tricolor care va fi arborat festiv în fața Primăriei Municipiului Giurgiu a fost sfințit în cadrul unei ceremonii religioase oficiate la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului”.

Evenimentul din 26 iunie va debuta la ora 8.50, cu primirea oficialităților în Piața Tricolorului, și se va desfășura după ceremonialul militar și religios specific acestei zile. Manifestările se vor încheia în jurul orei 9.30.

Ceremonia oficială include arborarea festivă a Drapelului Tricolor în fața Primăriei Giurgiu, după care acesta este sfințit în cadrul unei slujbe religioase. Evenimentul este marcat prin: Ceremonia militară și civilă,  ce are loc în mod tradițional în fața instituției, cu participarea autorităților locale și a cadrelor militare.

Data de 26 iunie a fost aleasă deoarece în această zi, în anul 1848, Guvernul revoluționar a decretat Tricolorul ca fiind steagul național al Țării Românești.

Ziua Drapelului Național este celebrată anual în România, fiind dedicată unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale.

 

Sursa: Primăria Giurgiu

 

Foto: Arhiva Jurnal

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
26 ° C
26 °
26 °
41%
1.4m/s
0%
J
27 °
vin
29 °
S
29 °
D
29 °
lun
29 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!