AcasăActualitateAtac violent în Călugăreni, județul Giurgiu! Un bărbat a ajuns în stare...

Atac violent în Călugăreni, județul Giurgiu! Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost bătut și jefuit de trei vecini

Scene șocante în localitatea Călugăreni, unde un bărbat de 58 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce ar fi fost atacat cu brutalitate de trei indivizi. Unul dintre suspecți, un bărbat de 34 de ani, a fost deja reținut de polițiști.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 25 spre 26 mai, aproape de miezul nopții, după ce o femeie a alertat autoritățile printr-un apel la 112, anunțând că trei bărbați lovesc violent un alt bărbat pe o stradă din localitate.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Călugăreni au intervenit de urgență, iar primele cercetări au arătat că victima fusese lovită în repetate rânduri, în special în zona capului. În timpul agresiunii, unul dintre atacatori i-ar fi furat portofelul din buzunar, după care toți trei au fugit de la locul faptei.

Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, unde medicii au constatat că leziunile suferite i-au pus viața în pericol.

Inițial, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și furt calificat. Ulterior însă, după concluziile medicilor legiști, procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală, faptă care atrage pedepse mult mai severe.

În urma probelor administrate, anchetatorii au identificat unul dintre suspecți, un localnic în vârstă de 34 de ani, care a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat procurorilor cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Giurgiu

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
9.8 ° C
9.8 °
9.8 °
85%
4.8m/s
100%
mie
12 °
J
10 °
vin
13 °
S
10 °
D
13 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!