„În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ,ecologic din Camera Deputaților, am participat astăzi – la invitația prefectului Ion Ghimpețeanu – la o ședință de lucru dedicată procesului de actualizare a propunerilor referitoare la Zonele cu Potențial pentru Biodiversitate (ZPB).
La întâlnirea cu primarii localităților din județ au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Mediului (secretarul general Alexandru Avram), Gărzii Forestiere, Apelor Române, Agenției de Mediu și Direcției Silvice Giurgiu.
Scopul principal al ședinței desfășurate la sediul Prefecturii a fost prezentarea etapelor tehnice și instituționale privind actualizarea propunerilor de zone cu potențial pentru biodiversitate, metodologia de identificare a acestor zone, tipurile de ecosisteme vizate (habitate forestiere, pajiști, zone umede) etc.

Având în vedere importanța implementării Jalonului 34 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ce are ca obiectiv principal identificarea și delimitarea zonelor prioritare pentru biodiversitate, conform Strategiei Europene pentru Biodiversitate 2030, primarilor li s-a solicitat să consulte cu atenție documentele primite, referitoare la zonele cu potențial de biodiversitate.
Toți reprezentanții autorităților centrale prezenți la întâlnirea de la Giurgiu au subliniat importanța transparenței decizionale și consensului între autorități în stabilirea zonelor cu potențial de biodiversitate, astfel încât să fie asigurat un echilibru stabil între dezvoltarea comunităților locale și conservarea patrimoniului de mediu.”



