AcasăActualitateCCR a dat undă verde creșterii impozitelor și taxelor în anul 2026....

CCR a dat undă verde creșterii impozitelor și taxelor în anul 2026. Care sunt explicațiile judecătorilor…

Curtea Constituțională s-a pronunțat în cursul săptămânii trecute asupra legalității pachetului 2 de măsuri de austeritate, care prevede majorări de taxe și impozite locale, inclusiv pentru locuințe și autoturisme, precum și alte măsuri destinate creșterii veniturilor bugetare începând cu 2026.

De ce a respins CCR, sesizarea făcută de AUR

Curtea Constituțională a stabilit că reexaminarea de către Parlament a legii criticate – adoptate inițial prin procedura angajării răspunderii Guvernului – pentru punerea de acord a prevederilor neconstituționale din cuprinsul acesteia, cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 481/2025 a fost realizată în mod corect, în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (4) și (5), art.114 și art. 147 din Constituție, conform comunicatului de presă al instituției.

Nesolicitarea opiniei Consiliului fiscal este irelevantă în contextul procedurii reexaminării legii criticate, întrucât în cadrul acestei proceduri au fost eliminate reglementările neconstituționale referitoare la folosirea tehnicii poligraf pentru detecţia comportamentului simulat al unor funcționari din sfera publică, nefiind, așadar, examinate aspecte de natură fiscală. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție, consideră judecătorii Curții.

„Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună, la data de 7 septembrie 2025.

Cu privire la legea astfel adoptată au fost formulate două obiecții de neconstituționalitate. Curtea Constituțională, prin Decizia nr.481/2025, a constatat că dispoziţiile legii referitoare la folosirea tehnicii poligraf pentru detecţia comportamentului simulat al unor funcționari din sfera publică încalcă art.1 alin.(5) din Constituţie, nefiind reglementate condiţiile/circumstanţele de dispunere a testării poligraf, precum şi relevanţa în procedura disciplinară a rezultatului testării, a refuzului funcţionarului de a se supune testării ori a retragerii consimţământului anterior finalizării testării.

În urma reexaminării dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale pentru punerea lor de acord cu decizia antereferită a Curții Constituționale, Parlamentul, în ședință comună, la data de 18 noiembrie 2025, a adoptat legea analizată în condițiile art.147 alin.(2), cu respectarea prevederilor art.65 alin.(2) și ale art.76 alin.(1) din Constituție, potrivit formulei de atestare a legalităţii adoptării legii.

Curtea a reținut că legea reexaminată nu este o lege nouă față de cea inițial adoptată, ci este vorba despre aceeași lege care a fost pusă de acord cu decizia Curții Constituționale Decizia nr. 481/2025. Parlamentul nu este ținut să adopte legea reexaminată prin mijlocirea aceluiași procedeu de legiferare utilizat inițial, ci să redeschidă procedura de legiferare în vederea remedierii aspectelor de neconstituționalitate. Totodată, nici din cuprinsul art.114 din Constituție nu rezultă că, în corelare cu art. 77 alin. (2) și art. 147 alin. (2) din Constituție, Guvernul ar trebui să își angajeze încă odată răspunderea sa (asupra legii reexaminate) în fața Parlamentului cu întregul mecanism aferent acestei proceduri.

De altfel, în aplicarea normelor constituționale, art. 13 pct. 11 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede adoptarea legii reexaminate în ședință comună. Prin urmare, critica de neconstituționalitate raportată la art.1 alin.(4) și (5), art.114 și art.147 din Constituție este neîntemeiată.

Curtea a mai stabilit că invocarea art. 1 alin. (5) din Constituție, prin prisma nesolicitării opiniei Consiliului fiscal, este irelevantă în cauză, având în vedere că această critică nu vizează procedura reexaminării sau textele legale supuse acestei proceduri, ci reprezintă o critică cu caracter general privitoare la legea în ansamblul său ce nu poate forma obiect al controlului de constituționalitate a legii reexaminate”, mai precizează comunicatul transmis de CCR.

La rândul său, Deputatul AUR, Ştefăniţă Avrămescu a declarat că această creştere cu 70% a taxelor locale este o lovitură fatală dată românilor şi comunităţilor din toată ţara.

Sursă: You Tube

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
58%
0.6m/s
21%
lun
13 °
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!