AcasăActualitateChindea Alin-Cristian, absolvent al Colegiului Național ,,Ion Maiorescu”, promoția 2025, distins cu...

Chindea Alin-Cristian, absolvent al Colegiului Național ,,Ion Maiorescu”, promoția 2025, distins cu Mențiunea de Onoare la etapa internațională a Olimpiadei de Lingvistică, din Taipei!

Un alt elev giurgiuvean de excepție: Chindea Alin-Cristian, absolvent al Colegiului Național ,,Ion Maiorescu”, promoția 2025, distins cu Mențiunea de Onoare la etapa internațională a Olimpiadei de Lingvistică, desfășurată la Taipei.

Așa cum menționează o postare pe facebook a conducerii Colegiului I. Maiorescu, tânărul giurgiuvean a fost premiat în cadrul unui eveniment organizat cu profesionalism de către Ministerul Educației și Cercetării, ca semn de  recunoaștere a valorii sale.

Premiul obținut reflectă nivelul înalt al pregătirii sale, plasându-l printre cei mai valoroși tineri ai generației actuale.

Ceremonia, ce a fost găzduită de Palatul Național al Copiilor, a reunit olimpici internaționali, profesori îndrumători și directori ai instituțiilor de învățământ din întreaga țară.

„Printre cei premiați s-au aflat și cadrele didactice care i-au fost alături în parcursul său intelectual, prof. Daniela Boanță și prof. Adriana Preotu, precum și directoarea CNIM, prof. dr. Cătălina Nan.

Întreaga comunitate maioresciană se bucură de această reușită și își exprimă mândria de a se afla alături de elita educației și de cei mai valoroși elevi.”

Sursa: Colegiul Ion Maiorescu

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
94%
5.2m/s
100%
mar
11 °
mie
12 °
J
10 °
vin
13 °
S
9 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!