Autoturism cu numere false, depistat de polițiștii de frontieră din Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit un autoturism cu numere de înmatriculare false, în timpul unei acțiuni de control desfășurate în zona DN 5D.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 23 mai 2025, în jurul orei 22:00, când un echipaj mixt format din polițiști ai Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu și lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră a oprit pentru verificări un autoturism înmatriculat aparent în România.
La volan se afla un cetățean român în vârstă de 28 de ani, iar în urma verificărilor amănunțite, s-a constatat că numerele de înmatriculare aplicate pe autoturism erau false.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de frontieră au întocmit un dosar penal pe numele conducătorului auto, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.
Poliția de Frontieră reamintește că falsificarea sau utilizarea ilegală a numerelor de înmatriculare reprezintă o infracțiune gravă, iar cei care încalcă legea riscă sancțiuni penale.
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer acoperit de nori
13.3
°
C
13.3
°
13.3
°
89%
4.7m/s
98%
vin
17
°
S
19
°
D
20
°
lun
19
°
mar
17
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
