AcasăActualitateUn tren de transfer va conecta orașul Ruse (Bulgaria) de aeroportul din...

Un tren de transfer va conecta orașul Ruse (Bulgaria) de aeroportul din București

În curând Administrația regională bulgară din orașul învecinat, Ruse, a  dorește să lanseze un tren de transfer care să conecteze orașul cu aeroportul din București.

Conform acestui proiect, trenul va circula de trei ori pe zi ( dimineața, la prânz și seara), potrivit Rador Radio România.

Prefectul orașului Ruse, Dragomir Draganov, speră ca prin acest mijloc de transport, pe lângă confortul sporit oferit călătorilor, să crească și fluxul turistic al ambelor țări.

Conform acelorași surse, în prezent, sunt în curs de desfășurare negocierile pentru asigurarea echipajului și a personalului din partea română, în timp ce Bulgaria va acoperi o parte din costurile de transport.

Propunerea urmează să fie examinată de ministerele transporturilor din cele două țări, aceștia urmând să calculeze parametrii financiari ai proiectului.

Un tren de transfer este un tip special de serviciu feroviar care operează de obicei o linie cu servicii frecvente între două sau mai multe staţii apropiate. Aceste trenuri sunt de obicei caracterizate prin: curse regulate, frecvente; distanțe scurte între destinații; opriri foarte scurte sau fără opriri între staţii; călătorii mai rapide în comparație cu trenurile obișnuite.

Asemenea trenuri sunt destinate deservirii nodurilor mari de transport, cum ar fi aeroporturile, legături între orașe sau pentru călătoriile între puncte importante din zonele urbane. Ele sunt concepute pentru a oferi o soluție de transport eficientă și convenabilă pentru pasagerii care călătoresc în mod regulat între anumite locații.

Sursa: DUNAV MOST / Rador Radio România

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
58%
0.6m/s
21%
lun
13 °
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!