AcasăActualitateCâți dintre români votaseră astăzi, până la ora 10.00. Care sunt primele...

Câți dintre români votaseră astăzi, până la ora 10.00. Care sunt primele date, la renumărarea voturilor de la prezidențiale…

În țară, prezența la vot a fost până la ora 10:00 de 6,91%, o creștere de 39% față de procentul de 4,97% consemnat după primele trei ore la parlamentarele din urmă cu patru ani.

De menționat că ritmul prezenței totale la vot este mai mare până acum decât în primul tur al prezidențialelor. Duminica trecută, la ora 10:00 procentul era de 7,20%.

Diferența dintre Lasconi și Ciolacu a crescut la renumărarea voturilor 

Scrutinul  de duminică, 1 noiembrie, se desfășoară pe fondul renumărării  celor peste 9,4 milioane de voturi de la primul tur al prezidențialelor, după decizia CCR.

De precizat că în cadrul procesului de renumărare a voturilor, început  de vineri 29 noiembrie, până sâmbătă, 30 noiembrie, când, la ora 12.00 fuseseră renumărate puțin peste 50% din buletinele de vot.

Conform unor surse din BEC,  diferența dintre Elena Lasconi și Marcel Ciolacu crescuse cu aproximativ 1.000 de voturi, față de prima numărătoare și datele consemnate în procesele verbale.

      Numărul votanților, duminică, 1 decembrie,  până la ora 10.00…

Până la ora 10:00, numărul celor din țară care se prezentaseră la vot era cu 40% în țară, față de 2020.  În Diaspora, prezența este chiar dublă față de acum patru ani – conform datelor  HotNews.

La alegerile parlamentare din 2024,  vor fi aleși, pe listele partidelor,  137 de senatori și 332 de deputați din Parlamentul României.

De menționat că ritmul prezenței totale la vot este mai mare până acum și decât în primul tur al prezidențialelor. Duminica trecută, la ora 10:00 procentul era de 7,20%.

Alegerile parlamentare 2024 de duminică au început  dimineață la ora 7:00  urmând ca urnele să se închidă la ora 21.00 în cele 8.968 de secţii de votare de pe teritoriul țării.

În străinătate sunt deschise 950 de secții. În total, pe listele permanente sunt puțin peste 18 milioane de alegători.

Institutele de sondare ce vor face sondaje exit-poll  sunt CURS și ARA, iar primele estimări vor veni la ora 21.00.

(Jurnal)

foto: Adevărul.ro

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie moderată
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
95%
2.5m/s
100%
S
11 °
D
13 °
lun
11 °
mar
10 °
mie
12 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!