AcasăActualitateFOTBAL. Liga a III-a / „Dunărea Giurgiu” merge vineri, după puncte,...

FOTBAL. Liga a III-a / „Dunărea Giurgiu” merge vineri, după puncte, în județul Olt!

 Vineri, 8 noiembrie – 2024, „Dunărea Giurgiu” se deplasează pe terenul echipei Petrolul Potcoava într-un meci din cadrul rundei a 11-a a Ligii a III-a, seria a 4-a. Meciul se va juca pe stadionul „Petrolul” din Potcoava, de la ora 14.00.

Staff-ul tehnic al echipei giurgiuvene este încrezător că jucătorii pot face un meci bun. Astfel,  „Dunărea Giurgiu”  merge la Potcoava cu un singur gând, acela de a aduce prima victorie din deplasare, în acest tur de campionat.

Partida de vineri este una importantă pentru noi. Cunoaştem foarte bine adversarul, ştim ce meci ne aşteaptă, unul greu… Știm că orice echipă care joacă împotriva „Dunării Giurgiu” vrea să demonstreze că poate  să câştige! Eu aştept ca băieţii să-şi păstreze atitudinea, să arate că sunt dornici  de victorie şi să adunăm cât mai multe puncte. Așa că, mergem la Potcoava să facem o partidă bună şi sper să ne întoarcem bucuroşi de acolo!”, a spus prof. Mirel Marin, director și manager al  „Dunării Giurgiu”.

În acest meci, antrenorul Andrei Nemțescu nu va putea conta pe 2 jucători: Costache, din cauza problemelor de ordin medical și Lobonț, suspendat în urma cartonașului roșu primit în etapa trecută, cu Vediţa Coloneşti.

În tur, oltenii din Potcoava au plecat de pe malul Dunării cu un scor egal, 0-0.

Înaintea acestui meci, liniile de clasament ale celor două echipe arată astfel :

4.SCM Dunărea 2020 Giurgiu 10 4 3 3 10-12 -2 15

––––––––––––––––––––––––––––––––

8.CSO Petrolul Potcoava 10 2 3 4 13-14 -1   9

 Vineri, 8 noiembrie 2024, de la ora 14.00, se mai joacă meciurile:

CSO Petrolul Potcoava  –  SCM Dunărea 2020 Giurgiu

ACS Vediţa Coloneşti  –  CS Dinamo Bucureşti

CSM Alexandria  –  CS Sporting Roşiori 2008

                  Sâmbătă, 9 noiembrie 2024. ora 14.00:

ACS Oltul Curtişoara  –  ACS L.P.S. H.D. Clinceni

AFC Progresul 1944 Spartac   –   CSM Cetatea Turnu Măgurele

 

Costel Spînu

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
17.1 ° C
17.1 °
17.1 °
67%
2.1m/s
0%
vin
30 °
S
30 °
D
29 °
lun
27 °
mar
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!