După ce am dus o campanie intensă cu mitocanii șoselelor, vizându-i pe cei ce își parcau autoturismele în locuri nepermise, după ce am inițiat o campanie aflată încă în derulare, împotriva celor ce își aruncă gunoiul acolo unde te aștepți mai puțin, transformând zone ale orașului în adevărate gropi de gunoi, iată că a venit rândul vandalilor locali care distrug, cu bună știință tot ceea ce se investește în ultima perioadă, în acest municipiu.
Într-un dialog cu directorul societății Giurgiu Servicii Publice (GSP), ing. Adrian Răcaru, acesta ne-a pus la dispoziție o serie de fotografii cu pagubele făcute de niște tineri iresponsabili. Imagini ce vorbesc de la sine despre nivelul de educație al celor ce se dedau la astfel de gesturi…
Pe strada Ramadan, în zona șos. Alexandriei / șos. Sloboziei, au fost răsturnate coșurile de gunoi, iar gunoiul a fost împrăștiat pretutindeni…
În zona Casei Armatei, șoseaua Oinac, aceleași mâini criminale au rupt/ smuls proiectoarele instalate. Ele fuseseră montate cu doar o lună în urmă și luminau statuia marelui Nicolae Bălcescu.
„În așa zisul Parc colorat, situat la intersecția șoselei București cu intrarea în strada Tineretului, casetele cu stâlpișori de grădină, luminați, sunt în permanență distruse. Sunt furate becurile și distruși stâlpișorii.
Este a treia oară când refacem această zonă! Luni, 29 iulie, s-au schimbat din nou, aici, vreo 5 stâlpi și am completat cu vreo 10 becuri…” – ne spunea Adrian Răcaru, directorul societății GSP.
Giurgiu, un oraș aflat la periferia bunului simț?
Unde este bunul simț al cetățeanului? Am făcut ceva ca să fie plăcut ochiului, atât celui care locuiește în zonă, cât și străinului ce se abate prin acest oraș.
Nu înțeleg de unde dușmănia asta, de ce atâta răutate și pentru ce? În mod constant , după ce facem investiții, încep să se rupă, să se fure, sau să se distrugă lucrurile ce au fost implementate. Eu nu înțeleg acest comportament! Mai ales că cei ce fac acest lucru, mai își pun și viața în pericol, atât lor cât și celorlalți locuitori din zonă, căci prin distrugerea stâlpișorilor, rămân firele de energie electrică, neizolate, oricând un copil ce se joacă acolo, putând deveni victimă a acestora…
E vorba de nivelul de civilizație, până la urmă. Sunt o sumedenie de orașe însă, din țară, unde investițiile locale se păstrează pentru bunăstarea comunității. Am ajuns ca salariații noștri să repare mâine ce s-a distrus peste noapte. Sunt sume de bani care se irosesc. În loc să facem altceva cu banii, noi reparăm ce s-a distrus cu o zi în urmă…
Să zicem că sunt copii care fac aceste gesturi, dar părinții acestora ce măsuri iau? Sunt cetățeni în zonă care văd și ar putea să ne semnaleze asemenea coportamente antisociale, ar putea să îi împiedice să distrugă. Dar nimeni nu face nimic! Nu putem deveni un oraș polițienesc, unde la fiecare locuitor să avem câte un polițist.
Am înțeles că s-a încheiat campania electorală când aceste gesturi erau justificate din răzbunări politice… Acum ce rost mai au asemenea acte de vandalism?
Faptul că nu ești de acord cu ceea ce se întâmplă în jurul tău, nu îți dă dreptul să distrugi ceea ce comunitatea suportă din buzunarul ei , toate aceste investiții. Chiar giurgiuvenii să nu poată fi recuperabili din punct de vedere al civilizației și al bunului simț ? Chiar este Giurgiu la periferia bunului simț? – se mai întreba extrem de intrigat și supărat directorul societății Giurgiu Servicii Publice, Adrian Răcaru.
O să ajung să construiesc o cutiuță în care, săptămânal, să pun niște becuri pentru cei ce și-au făcut o obișnuință din a le fura. Poate în felul acesta instalațiile vor rămâne întregi – mai spunrea, cu o undă de ironie, directorul GSP.
Cine și cum îi poate opri pe acești indivizi, pentru ca nu cumva, din cauza nepăsării noastre să ajungem ca într-o zi, să ieșim seara în parcuri la lumina lumânărilor ținute în mână ca de Paște, așezându-ne pe câteva pietroaie, în locul băncilor ce au fost distruse, înotând prin maldărul de gunoaie lăsat de concetățenii cărora am evitat să le atragem atenția să nu ne mai otrăvească viața și dreptul la confort local, cu nesimțirea lor.
Imagini dezolante, nu-i așa, pe care sperăm să nu le trăim niciodată!
