Ca în fiecare an, pe toată perioada acestuia, pensionarii din județul Giurgiu au acces la un program de tratament balnear destinat îmbunătățirii stării lor de sănătate.

În acest context, cu o săptămână în urmă am avut un dialog cu Marian Dumitru, directorul Direcției Județene de Pensii Giurgiu, de la care am aflat că până la data de 9 iulie 2024, au fost depuse 1957 de cereri pentru bilete de tratament balnear, cuprinzând perioada mai-octombrie 2024.

Pentru seria X, sunt alocate 138 de locuri, cu un sejur de 16 zile și tratament de 12 zile. Depunerea Cererilor se face cu 30 de zile înainte de perioada dorită, completate integral și însoțite de documentele justificative.
Stațiunile solicitate sunt cele populare, deja cunoscute: Căciulata, Olănești, Sovata, Băile Herculane, Mangalia, Techirghiol, Govora, Eforie Nord, Neptun, Covasna, Sarata Monteoru, Vatra Dornei, Felix, Geoagiu.
Condiții și Contribuții
Așa cum ne spunea directorul Direcției de Pensii, Marian DUMITRU, solicitanții trebuie să participe cu o contribuție de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, în timp ce salariați cu venituri mai mici sau egale cu salariul mediu brut trebuie să vină cu o contribuție de 50%. Cei cu venituri mai mari vor plăti prețul integral al biletului.
de precizat că refuzul nejustificat al unui bilet repartizat determină pierderea dreptului la alt bilet, în același an calendaristic.
Pensionarii pot solicita informații suplimentare totodată și depune cereri la Casa Județeană de Pensii Giurgiu.
(Jurnal)


