În perioada 31 mai-02 iunie 2024, 16 elevi din clasa a IV-a B de la Școala Gimnaziala nr 7, Giurgiu au participat la Festivalul Național de Teatru în limba engleză ” Come with us to dramaland” – editia XXI – Cluj Napoca 2024, unde au reușit o mare performanță.

Evenimentul a reunit peste 335 de elevi participanţi și peste 30 de profesori de limba engleză și specialişti în dramaturgie care au facut parte din juriul competiției si au susţinut ateliere de lucru tematice.
Au fost puse în scenă 25 de piese de teatru în limba engleză, pe grupe de vârstă diferite, de către trupe de teatru de elevi din județele Alba (Ocna Mureș), Bihor (Sântandrei), Cluj (Cluj-Napoca, Dej), Giurgiu, Ilfov (Voluntari), Maramureș (Sighetu-Marmației, Baia-Mare), Mureș (Târgu-Mureș), Satu-Mare (Negreşti-Oaş), Suceava (Gura Humorului) și Vaslui.
Elevii giurgiuveni au reușit să obțină pentru a doua oară consecutiv marele premiu: Premiul pentru cel mai bun spectacol – sectiunea primar precum și Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar, câștigat de Moțan Ioan.

Coordonatorul Trupei „Seven” este dna. Prof. Marinela Anghel, care nu este doar un cadru didactic, ci un mentor care îsi dedică intreaga energie pentru a-i inspira si îndruma pe elevi spre excelență.
Sceneta „The Forest Cry” , un musical care îndeamnă atât copiii cât și adulții să fie prietenoși cu mediul și să protejeze pădurea și animalele din ea a fost pusă în scenă de micii artiști, elevi ai clasei a IV-a B:
Ana-Maria Căciulan, Ioan Moțan , David Ionuț Brătucu, Victor Bogdan Pană, Alin Ștefan Darie, Daria Andreea Dragomir, Eduard Nicolae Mîrzac, Sofia Cãlin, Maria Diana Ștefãroiu, Maia Ilinca Florescu, Valentin Stroe-Tudorică, Maria Cristiana Mîrzac, Tania Lore-Marie Petre-Teașcă, Alexandru Andrei Cristea, Antonia Ficleanu, Maia Ilinca Florescu, Ioan Vãduva.



