„Am fost onorată să particip, ieri, la evenimentul care a marcat împlinirea a 5 ani de la înfiinţarea Forumului Român de #Diabet, prima platformă ce reuneşte societăţi medicale, autorităţi din diverse domenii, asociaţii de pacienţi şi industrie, o comunitate #profesională, interesată de prevenţia, diagnosticarea şi managementul integrat al diabetului zaharat.
Am susţinut şi promovat, ca şi membru al Comisiei de #Sănătate din Camera Deputaţilor, multe politici publice de prevenție în domeniul sănătății, pe multe patologii, fiind unul dintre susţinătorii activi ai Legii prevenţiei și depistării precoce a #diabetului zaharat.
Diabetul zaharat este o afecţiune larg răspândită în România, lucru dovedit şi de datele oficiale ale INSP care arată, în fiecare an, o #creştere din ce în ce mai mare a numărului de pacienţi diabetici înscrişi în evidenţele cabinetelor de nutriţie.

𝐃𝐢𝐚𝐛𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐝𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐧𝐮 𝐝𝐚̆ 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐞 şi, din acest motiv, nu este perceput de către #pacienţi ca o problemă reală de sănătate. Este nevoie de continuarea campaniilor de educare și informare, pentru a creşte gradul de #conştientizare asupra diabetului, asupra complicaţiilor sale şi asupra modului în care acestea pot influenţa calitatea vieţii unui pacient cu diabet zaharat. Prin aceste campanii trebuie să construim 𝒐 𝒄𝒖𝒍𝒕𝒖𝒓𝒂̆ 𝒂 𝒑𝒓𝒆𝒗𝒆𝒏𝒕̧𝒊𝒆𝒊, 𝒂 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒔𝒕𝒊𝒍 𝒅𝒆 𝒗𝒊𝒂𝒕̧𝒂̆ 𝒔𝒂̆𝒏𝒂̆𝒕𝒐𝒔 𝒔̧𝒊 𝒂 𝒖𝒏𝒆𝒊 𝒗𝒊𝒆𝒕̧𝒊 𝒅𝒆 𝒄𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆.
Sunt deschisă, în continuare, #propunerilor asociațiilor de pacienți pentru găsirea unor soluții optime și sustenabile în lupta cu această boală, pentru că sunt, am fost şi voi rămâne partenerul pacienţilor din România!”
(Cristina Elena DINU, deputat PSD)


