AcasăActualitateA spart o societate comercială pentru a fura un telefon mobil și...

A spart o societate comercială pentru a fura un telefon mobil și 1500 de lei.

La data de 29 martie, ora 08.20, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi găsit geamul unei societăți comerciale spart.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 28 spre 29 martie, persoane necunoscute ar fi pătruns în interiorul societății comerciale, aflată în municipiul Giurgiu, prin forțarea ușii de acces, de unde ar fi sustras 1.500 de lei și un telefon mobil.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În urma cercetărilor și a investigațiilor efectuate în cauză, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii, ca fiind un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Giurgiu.

La data de 31 martie, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, acesta a fost reținut, pentru 24 de ore.

Luni, 1 aprilie, bărbatul  va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
8.5 ° C
8.5 °
8.5 °
76%
0.2m/s
2%
mar
27 °
mie
27 °
J
25 °
vin
28 °
S
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!