Tragedie, aseară, în comuna Ghimpați! Un tânăr de 21 de ani, şi-a pierdut viața, după ce a căzut cu motocicleta…
Un tânăr din satul Copaciu, comuna Ghimpați, în vârstă de doar 21 de ani şi-a pierdut viața, după ce a căzut cu motocicleta, joi seară…
Polițiştii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele producerii acestui tragic eveniment rutier .
Accidentul s-a petrecut, aseară, pe DN6, în comuna Ghimpați, din județul Giurgiu. Tânărul se plimba cu motorul, iar la un moment dat a pierdut controlul ghidonului şi a intrat cu motocicleta într-un stâlp.
Impactul a fost atât de violent, încât victima a fost proiectată de pe motocicletă, pe câmp. Alertate de localnici, cadrele medicale de pe o ambulanță SAJ au ajuns rapid la fața locului. Din păcate, medicul nu a mai putut face nimic pentru tânărul motociclist şi a declarat decesul.
La locul evenimentului rutier au intervenit şi polițiştii de la IPJ Giurgiu cât şi criminaliştii. Oamenii legii au efectuat cercetarea, iar pe baza ei speră să afle cum s-a petrecut accidentul. Între timp, aceștia au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Trupul tânărului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Giurgiu pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morții. Este al treilea tânăr care şi-a pierdut viața într-un accident, în ultima săptămână, în județul Giurgiu.
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
nori împrăștiați
7.7
°
C
7.7
°
7.7
°
77%
0.5m/s
37%
mar
26
°
mie
27
°
J
25
°
vin
27
°
S
27
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
