În ciuda nenumăratelor noastre demersuri, dublate de către imaginile trimise de către cetățeni, de-a lungul întregului an 2023, Municipiul Giurgiu continuă să fie violat de nesimțirea și lipsa de educație a unor mitocani.
Recent Primăria Giurgiu a publicat o serie de instantanee surprinse pe diferite străzi ale orașului, pe care niște nesimțiți au aruncat gunoiul deși în multe dintre cazuri mizeria a fost abandonată la câțiva pași de platformele special amenajate pentru depozitarea deșeurilor menajere.


Și anul acesta vom continua, la rândul nostru, împreună cu operatorul de salubritate local, United Waste Solutions SRL, (fostul ROSAL), campania de conștientizare a cetățenilor privind aruncarea necontrolată a deșeurilor pe domeniul public, vandalizarea mobilierului stradal, deteriorarea corpurilor de iluminat stradale sau de cartier, depozitarea resturilor rezultate din amenajări ale locuinței, în locuri necorespunzătoare etc.


Așteptăm fotografii surprinse de giurgiuvenii cărora le pasă cu acei indivizi iresponsabili care pătează fața orașului, alăturându-ne solicitării polițiștilor locali care îi îndeamnă pe cei ce sunt martorii unor fapte de acest gen, să apeleze la numărul de telefon: 0729 007 056.




