AcasăActualitateCe categorii de salariați au dreptul să cumuleze pensia cu salariul!

Ce categorii de salariați au dreptul să cumuleze pensia cu salariul!

Legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul a fost votată, miercuri, de Camera Deputaților, și va merge la promulgare la Președintele Iohannis.

După cum îi spune și numele, Legea interzice cumulul între pensie și salariu pentru toți cetățenii, dar la comisiile parlamentare au fost introduse amendamente prin care se face și excepție de la această regulă.

Categoriile de pensionari care pot cumula pensia cu salariul:

  • persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie;

  • personalul didactic de predare din învăţământ pensionat, reîncadrat în condiţiile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

  • personalul de îngrijire angajat prin plata cu ora de către autorităţile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul persoanelor vârstnice, potrivit art. 8 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

  • persoanele din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurari sociale care beneficiază de pensie de urmaş şi de pensie de invaliditate gradul III cu drept de muncă;

  • personalul de specialitate medico-sanitar din unităţile sanitare, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din instituţiile/autorităţile publice;

  • asistenții personali şi asistenţii personali profesionişti prevăzuţi de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

  • asistenţii maternali prevăzuţi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

  • persoanele care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică;

  • membrii Academiei Române.

  • Persoanele care exercită un mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar şi care se finanțează integral din venituri proprii generate ca urmare a desfășurării de activităţi şi operaţiuni specifice pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate până la finalizarea mandatului în exerciţiu la data intrării în vigoare a prezentei legi.

De menționat este că la ultimul alineat, care prevede la excepții persoanele care exercită mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar, se numără angajații ai instituțiilor ca BNR, ANRE, ANCOM.

O concesie a fost făcută magistrațiilor, introducându-se o modificare în proiectul de lege discutat și asumat cu oficialii europeni.

Astfel, procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, și beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizația brută și sporurile din ultima lună de activitate.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
17.8 ° C
17.8 °
17.8 °
57%
4m/s
49%
D
17 °
lun
21 °
mar
20 °
mie
24 °
J
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!