Cătălin DRULĂ, Președintele USR : ”Este un moment rușinos. Klaus Iohannis a numit mai mulți prim-miniștri de la PSD decât Ion Iliescu!”
Comunicat de presă
Președintele USR, Cătălin Drulă, după consultările de la Cotroceni: „Este un moment rușinos. Klaus Iohannis a numit mai mulți prim-miniștri de la PSD decât Ion Iliescu”
După consultările de la Cotroceni, președintele USR, Cătălin Drulă, l-a criticat dur pe Klaus Iohannis pentru că acordă o nouă șansă PSD și a ajuns să numească mai mulți premieri de la PSD decât Ion Iliescu.
„Astăzi se întâmplă un record negativ. Klaus Iohannis tocmai a numit mai mulți premieri de la PSD decât Ion Iliescu. Este un moment rușinos. Pentru democrația românească, este cea mai mare trădare a intenției electoratului. Electoratul a votat pentru modernizare, nu pentru stagnare, clientelism, speciali și găști de partid. În 2020, românii au fost mințiți și amăgiți și acum, fără nicio rușine, i se dă mandatul lui Marcel Ciolacu. Pentru a continua stagnarea”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă, după consultări.
Liderul opoziției a subliniat că această rocadă nu va aduce nimic nou, nu va schimba cu nimic situația dezastruoasă în care a ajuns România și va distruge șansa de dezvoltare a României, prin PNRR. Marcel Ciolacu va perpetua rețelele vechi de influență, privilegiile, pensiile speciale.
„Nu se fac reformele din PNRR, nu se iau banii de acolo. Tranșa a doua este încă blocată. România stă pe loc sau dă chiar înapoi cu o guvernare care nu servește decât un singur interes: interesul găștilor de partid în fruntea cărora s-a pus președintele Iohannis. Nu există prosperitate fără o economie sănătoasă, iar PSD și PNL distrug economia României”, a mai spus Cătălin Drulă.
Președintele USR a punctat clar: USR nu va vota Guvernul Ciolacu. USR va coagula forțele de dreapta pentru a oferi o schimbare reală românilor la alegerile din 2024.
„Klaus Iohannis ne-a urat succes să încercăm să schimbăm la anul. Da, o să luăm urarea asta și o să o ducem românilor la anul, în 2024, o alternativă reală de dreapta modernizatoare reformistă în jurul USR. Alegerea va fi între varianta în jurul PSD, construcția în jurul lui Marcel Ciolacu și a PSD, și construcția în jurul USR, care va continua PNRR și reformele și modernizarea României”, a mai declarat Cătălin Drulă.
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
nori împrăștiați
7.7
°
C
7.7
°
7.7
°
77%
0.5m/s
37%
mar
26
°
mie
27
°
J
25
°
vin
27
°
S
27
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
