AcasăActualitatePeste 23 de tone deşeuri de PVC din Bulgaria, oprite în Vama...

Peste 23 de tone deşeuri de PVC din Bulgaria, oprite în Vama Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, nereguli privind transferul a peste 23 de tone deşeuri de PVC. Deşeurile urmau să ajungă în Germania însă au fost returnate societăţii expeditoare.

„În data de 21.11.2022, în jurul orei 23.50, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un mijloc de transport condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 32 de ani.

Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, deşeuri de PVC, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unei societăţi din Germania.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 23.880 kilograme deșeuri de PVC.

Procedând la verificarea documentelor de transfer s-a constatat faptul că acestea sunt incomplete, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deșeurile fiind returnate societății expeditoare”, informează Compartimentul Purtător de Cuvânt din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

(Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
23.5 ° C
23.5 °
23.5 °
36%
1m/s
34%
mar
25 °
mie
27 °
J
26 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!