AcasăActualitateÎntâlnire a președintelui C.J. Giurgiu, Dumitru Beianu, cu ministrul Investițiilor și Proiectelor...

Întâlnire a președintelui C.J. Giurgiu, Dumitru Beianu, cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a făcut azi o vizită de lucru la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene unde, împreună cu europarlamentarul Dan Motreanu, a avut o discuție cu ministrul Marcel Boloș pe tema proiectelor finanțabile din fonduri europene pentru județul Giurgiu.

„Deblocarea finanțării prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) a sistemelor de alimentare cu apă si tratarea apelor uzate din 21 de unități administrativ teritoriale din județul Giurgiu a fost o temă a discuțiilor.

Nu au fost omise nici alte teme importante precum proiectul legat de cele două noi secții, de oncologie și de neurologie pe care le dorim la Spitalul județean Giurgiu, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), sau construirea unui campus școlar destinat învațământului dual și profesional-dual, pteiecte care vor aduce în județul Giurgiu sume importante din banii europeni”, informează Consiliul Județean Giurgiu.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
5.4 ° C
5.4 °
5.4 °
92%
2m/s
100%
J
16 °
vin
15 °
S
16 °
D
15 °
lun
18 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!